MENIU

Rusia ar fi testat o nouă armă în Marea Neagră. E „vestitorul" unui nou tip de război electronic

Noi submarine în Marea Neagră

Kremlinul ar putea să dispună de o armă extrem de simplă şi eficientă, a cărei existenţă era doar suspectată până acum de specialiştii americani.

Potrivit informaţiilor obţinute de New Scientist, numeroase plângeri privind navigaţia prin satelit în Marea Neagră ar indica de fapt că forţele militare ale Kremlinului testează o nouă armă, menită să deruteze sistemele GPS.

Un astfel de dispozitiv ar putea fi „vestitorul" unui nou tip de război electronic, cu arme accesibile nu doar marilor puteri, ci şi statelor-paria şi chiar grupărilor infracţionale.

Experţii cred că este vorba de deturnarea indicaţiilor GPS, un tip de atac electronic care până acum exista doar în teorie. În 2013, cercetătorii de la Universitatea statului Texas au testat un astfel de aparat şi spun acum că e similar cu ce s-a întâmplat în Marea Neagră recent– şi, în plus, foarte puţin costisitor, putând fi produs cu piese şi software care se găsesc pe Internet.

Ei susţin că folositea aparatelor care transmit date false GPS poate afecta siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, iar în zone mai congestionate, precum Canalul Mânecii, pot produce chiar dezastre navale, potrivit . Cercetătorii americani spun, conform New Scientist, că prima ţintă ar putea fi Ucraina.

Mai multe articole despre:
Rusia arme