MENIU

Rusia a lansat un număr record de rachete. A eșuat strategia lui Putin în Ucraina?

Război Rusia-Ucraina / Sursa foto: Profi Media

Rusia a lansat asupra Ucrainei mai multe rachete decât orice altă ţară în oricare alt conflict după al Doilea Război Mondial, record care, potrivit experţilor şi datelor obţinute de revista Newsweek, sugerează că Moscova a eşuat în această ofensivă.

Campania de bombardamente a Rusiei nu a făcut mare lucru pentru a-l ajuta pe preşedintele Vladimir Putin să câştige războiul, potrivit revistei.

În total, "2.154 de rachete ruseşti au lovit oraşele şi comunităţile noastre în puţin peste două luni", declarase săptămâna trecută preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Bombardamentele ruseşti asupra Ucrainei nu încetează nici ziua, nici noaptea", subliniase el, relatează EFE.

Acest record mondial al Rusiei privind atacurile cu rachete a intervenit când Zelenski a declarat că ţara sa a doborât cel de-al 200-lea avion rusesc, un rezultat jenant pentru o forţă aeriană care este de 15 ori mai mare decât cea a Ucrainei, subliniază publicaţia, care a consultat experţi şi rapoarte ale serviciilor secrete pentru a pregăti acest articol.

Lipsa succesului în această campanie, potrivit surselor consultate, are la origine eşecul Rusiei de a-şi valorifica avantajul numeric covârşitor şi incapacitatea Moscovei de a-şi impune superioritatea aeriană pe cerul Ucrainei, precum şi diminuarea rezervelor de arme de precizie ghidate.

Mai multe articole despre:
rusia rachete strategie putin razboi ucraina