MENIU

Rusia a amplasat rachete nucleare Iskander în inima Europei

Rusia a instalat sisteme avansate de rachete cu potenţial nuclear în enclava Kaliningrad, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru ţările Uniunii Europene şi membre NATO, relatează Reuters. Oficialii ruși au avertizat în ultimii ani că elementele scutului antirachetă din Europa se află printre țintele acestor rachete.

Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei de apărare din Duma de stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat luni că sistemul de rachete Iskander a fost trimis în Kaliningrad, fără a preciza numărul acestora sau pentru cât timp au fost trimise în regiune.

"Da, au fost instalate", a spus el, conform RIA Novosti.

"O infrastructură militară străină devine automat o ţintă prioritară", a adăugat Şamanov.

Mutarea nu reprezintă neapărat o surpriză, pentru că oficialii militari ruşi au anunţat de mai mult timp că e vorba de o manevră temporară, ca răspuns a întăririi prezenţie strategice a Statelor Unite în regiunea baltică. 

Washingtonul a anunţat însă că plasarea acestor sisteme de rachete în apropierea unui stat membru NATO precum Polonia reprezintă o "destabilizare" şi a exprimat temeri că ar fi vorba de o sporire permanentă a prezenţei militare a Rusiei.

Sistemul de rachete balistice Iskander, care înlocuit mai vechiul model sovietic Scud, are o rază de acţiune de cel puţin 500 de kilometri şi poate fi folosit pentru a transporta încărcături nucleare.

Scutul antirachetă, printre ținte

Oficialii ruși anunțaseră în ultimii ani că rachetele Iskander vor ținti, printre altele, sistemele antirachetă din Europa.

Una dintre instalațiile antirachetă se află la baza Deveselu, în România.

Sistemele de rachete Iskander, desfășurate în regiunea Kaliningrad, enclavă rusă între Lituania și Polonia, vor fi orientate asupra instalațiilor antirachetă din Europa, a declarat într-un interviu, în 2016, general colonelul Șamanov.

Rachetele Iskander în regiunea Kaliningrad "vor fi îndreptate în primul rând împotriva acelor obiective care perturbă echilibrul de forțe și care au fost instalate sau urmează să fie amplasate în viitorul apropiat în cadrul așa-numitului scut de apărare antirachetă", a declarat Șamanov, citat de Interfax.

Mai multe articole despre:
UE Rusia NATO Iskander Deveselu