Ruși prinși în timp ce încercau să intre în România folosind vize false
Trei cetățeni ruși au încercat să intre în România pe baza unor pașapoarte cu autocolante de viză false. Aceștia s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița din județul Timiș, ca pasageri într-o mașină înmatriculată în Polonia, condusă de un alt cetățean rus.
Politiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea autocolantelor de viză care purtau însemnele autorităților din Italia și au procedat la verificarea amănunțită a documentelor, cu ajutorul tehnicii din dotare. În urma expertizei, s-a constatat că vizele celor trei pasageri nu îndeplinesc condițiile legale de formă și fond, fiind false.
Deținătorii pasapoartelor au declarat că nu au cunoștință despre faptul că autocolantele nu sunt autentice. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în inscrisuri oficiale, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând să se ia măsurile legale care se impun, inclusiv propunerea de interdicție de intrare pe teritoriul României timp de cinci ani.