Românii rămân fără ajutor de deces
În situația în care moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, legislația pensiilor obligă angajatorul, în momentul de față, să acorde un ajutor de deces.
Totuși, această regulă o să dispară, începând cu data de 1 ianuarie 2018, din moment ce angajatorul nu va mai datora, în principiu, contribuția pentru pensii (CAS), din care-și recupera, practic, banii dați ca ajutor de deces. Astfel, ajutorul de deces va fi acordat direct de casele de pensii în cazurile în care este vorba de decesul unui salariat sau al unui membru de familie al acestuia. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, ce a fost discutat recent de membrii Executivului.
Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale a fost discutat joi de membrii Executivului, documentul vizând unele modificări la Legea pensiilor. Pentru a se aplica, acesta trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.
Angajatorii nu vor mai trebui să acorde ajutor de deces la moartea unui salariat sau a unui membru de familie al acestuia, reiese din propunerea de act normativ. Practic, autoritățile eliberează angajatorii de această obligație pentru că CAS va fi datorată exclusiv de salariați. Actualmente, sumele plătite de firme ca ajutor de deces se recuperează din sumele datorate de ele pentru CAS.
Cu alte cuvinte, dacă moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, casele de pensii vor fi cele care vor acorda ajutorul de deces.