Românii nu mai se grăbesc să își cumpere case. Numărul imobilelor cumpărate a scăzut în noiembrie: cu 9.583 de tranzacții mai puțin decât luna anterioară
Aproape 60.000 de imobile au fost vândute în luna noiembrie, cele mai multe în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Braşov, informează, marţi, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
''În luna noiembrie 2024, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 58.415 imobile, cu 9.583 mai puţine faţă de luna octombrie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna noiembrie este cu 4.874 mai mic faţă de perioada similară a anului 2023'', se arată într-un comunicat transmis Agerpres.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în noiembrie, în Bucureşti - 10.752, judeţul Ilfov - 4.510 şi judeţul Braşov - 3.355. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Teleorman - 50, Ialomiţa - 307 şi Giurgiu - 314.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în noiembrie, a fost de 34.547, cu 3.769 mai mare faţă de noiembrie 2023. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti - 5.270, Ilfov - 3.195 şi Constanţa - 2.566. La polul opus se află judeţele Sălaj - 105, Gorj - 117 şi Covasna - 122.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a unsprezecea lună a anului 2024 sunt Dolj - 619, Buzău - 597 şi Constanţa - 546.