Românii îndură cele mai mari scumpiri din istorie. Mâncarea ne arde la buzunare
Românii îndură cele mai mari scumpiri din istorie. Rata inflației a urcat la 8,53%, iar alimentele s-au scumpit cu cel puțin 10 procente. Grav este că românii vor fi loviți de un nou val de scumpiri. Prețurile carburanților, războiul de la graniță, dar și prețurile foarte mari la îngrășăminte se vor reflecta în prețul final al legumelor care ajung în piețe și magazine. Astfel, legumele românești ar putea deveni un lux pentru cei mai mulți dintre noi. Și prețul cărnii crește, iar mielul de Paște va fi cu 30% mai scump.
„Am cumpărat banane, portocale, mandarine... toate scumpe. Pe lângă fructe și legume și celelalte produse de baza cum ar fi pâine, malai, ulei s-au scumpit exagerat”, spune unul dintre români.
Scumpirile din piețe și magazine sunt tot mai evidente, iar cifrele sunt confirmate și de la nivel oficial. Alimentele s-au scumpit cu cel puțin zece procente, doar în ultima lună, iar rata anuală a inflației ajuns la 8,53%. Față de anul trecut, kilogramul de cartofi costă mai mult cu 30%. Cu aproape la fel de mult s-a majorat și litrul de ulei, iar pâinea cu 14 procente.
CU CÂT S-AU SCUMPIT ALIMENTELE
Cartofi: 30,58%
Ulei: 26,12%
Mălai: 19,32%
Făină: 16,38%
Margarină: 14,33%
Pâine: 13,43%
SURSA: INS
Cel mai mult îi ustură la buzunar pe români, facturile. Față de aceeași perioadă a anului trecut, factura la gaze costă mai mult cu aproape 45%, iar cea la energie termică s-a majorat cu aproape 21 de procente.
CU CÂT S-AU SCUMPIT FACTURILE ȘI CARBURANȚII
Gaze: +44,94%
Energie termică: +20,99
Energie electrică: -8,04%
Combustibili: +27,24%
SURSA: INS
Reporter: Facturile cum sunt?
Pensionară: Duble, treple.
Reporter: Cât ați plătit?
Pensionară: La gaze, 3200 de lei.
Reporter: Vă descurcați să achitați?
Pensionară: N-am încotro.
Războiul de la graniță, dar și prețurile foarte mari la îngrășăminte se vor reflecta în prețul final al legumelor care ajung în piețe și magazine, în perioada următoare. Și prețul cărnii va crește, așa că de Paște mielul va fi cu 30% mai scump.
Președintele PNL, Florin Cîțu, susține că românii trebuie să ia în calcul o nouă creștere a ratei inflației și l-a criticat pe ministrul de Finanțe pentru că se împrumută la dobânzi nejustificat de mari.
„Rata anuală a inflației crește și Banca Centrală ne asigura atunci că este doar tranzitorie. Se pare că n-a fost așa. Este clar ca aceste dobânzi să crească și trebuie să ne facem planuri pentru perioadă viitoare, luând în calcul și inflație putin mai mare și dobânzi mai mari”, a precizat Florin Cîțu.
Între timp, în țară, autoritățile au demarat controale ample pentru prețul uleiului, mărit nejustificat. Guvernul dă asigurări că România are stocuri suficiente de ulei. În ultimele zile, românii au făcut cozi în magazine pentru a cumpăra ulei, după ce pe internet s-a răspândit un anunț potrivit căruia prețul uleiului ar fi urmat să explodeze.