MENIU

Românii îndură cele mai mari prețuri din ultimii 20 de ani. FMI avertizează: „Scumpirile vor duce la proteste uriașe”

Sursa foto: Pixabay

Românii sunt sufocaţi. Scumpirile cu care se confruntă sunt cele mai mari din ultimii 20 de ani. Fondul Monetar Internațional trage un semnal de alarmă și avertizează că oamenii vor ieși în stradă din cauza prețurilor care au explodat și a facturilor uriașe. 

Experții de la FMI susțin că protestele ar putea izbucni atunci când măsurile de sprijin pe care le acordă guvernele vor fi „retrase”.

Topul scumpirilor

Gazele se află în continuare în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a tarifelor de 70,64% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 28,85%, tarifele energiei electrice, cu 24,98% şi cele ale energiei termice, cu un plus de 22,98%.

Potrivit datelor INS, alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost zahărul, cu creşteri de 49,99%, uleiul comestibil (+ 46,98%) şi cartofii, cu o majorare de preţ de 42,83%

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 34,17%, apă, canal salubritate - 22,05% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,16%, aceasta fiind şi sigura ieftinire înregistrată în luna septembrie din acest an faţă de septembrie 2021.

De la lună la lună, în septembrie faţă de august, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la zahăr - 15,33%, cartofi - 9,98%, energie electrică - 7,40%, citrice şi alte fructe meridionale - 6,20%, unt - 4,15% şi brânza telemea - 4,10%.

Mai multe articole despre:
scumpiri proteste scumpiri