Românii fac ce știu ei cel mai bine: credite pentru locuințe
A crescut numărul creditelor acordate de instituțiile financiare și bancare pentru achiziția de locuințe, în primele trei luni din acest an.
Creditarea ipotecară a crescut cu aproape 30%, în primele luni ale acestui an. Suma totală a banilor împrumutați de români pentru achiziția de locuințe a depășit 1 miliard de euro.
Totalul creditelor ipotecare noi acordate în primele trei luni ale acestui an a fost de aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel naţional, potrivit calculelor companiei de consultanţă financiară SVN Credit, excluzând refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările. Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel naţional în 2023 a fost de 62.000 de euro, în timp ce preţul mediu la nivel naţional al unui imobil tranzacţionat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creştere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit news.ro
”În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel naţional, în creştere cu circa 29% faţă de nivelul înregistrat în primele trei luni din 2023”, arată un raport realizat de către compania de consultanţă financiară SVN Romania | Credit & Financial Solutions, din acest volum fiind excluse refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.
În total, raportările realizate de Banca Naţională a României (BNR) indică un volum de credite ipotecare acordate în România în trimestrul întâi din acest an de 2,15 miliarde de euro, în creştere cu peste 95% faţă de volumul de 1,1 miliarde de euro raportat pentru trimestrul I din 2023, acestea incluzând însă şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.
„Piaţa ipotecară din România este într-o revenire puternică de mai multe luni, coroborată şi cu creşterea numărului de locuinţe vândute, care a fost de aproape 19% în primele trei luni din acest an faţă de perioada similară din 2023. Având în vedere rezultatele din primul trimestru din acest an, 2024 va fi un an cu un reviriment puternic, pregătindu-se astfel terenul pentru un 2025 care ar putea aduce un nou record de credite ipotecare acordate, în funcţie şi de dimensiunea stocului de locuinţe aflate la vânzare şi de evoluţia macroeconomică locală. Încrederea consumatorilor a revenit însă la un nivel bun iar dobânzile urmează o tendinţă de scădere continuă”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.