Românii, expuși unui nou tip de FRAUDĂ, în urma căreia le dispar BANII din conturi! Zeci de păgubiți: cum sunt PĂCĂLIȚI oamenii
Un nou tip de fraudă golește conturile românilor în doar câteva minute. Atacurile cibernetice s-au înmulțit, iar în ultima vreme mai mulți clienți ai unei bănci s-au trezit că le-au dispărut banii după ce au deschis un e-mail primit. În cele mai multe cazuri, tranzacțiile au depășit 10.000 de lei.
Mai mulți clienți ai unei bănci au primit un email prin care erau înștiințați că li s-a pus poprire pe conturi. Curioși să vadă despre ce este vorba, oamenii au accesat link-ul care era amplasat în corpul email-ului și așa au rămas fără zeci de mii de lei.
La o primă vedere, banii nu au dispărut pur și simplu, ci au fost transferați în conturile altor clienți, care și ei, la rândul lor, au accesat același link.
Specialiștii atrag atenția și spun că ar putea fi vorba și despre o fraudă și din interiorul băncii. În astfel de situații, anchetatorii merg pe toate pistele, însă banca exclude această variantă.
Păgubiții s-au adresat autorităților, însă deocamdată nu se știe dacă și cum pot recupera banii.