MENIU

Românii, câștigătorii European League la șah online

Echipa României a ocupat locul întâi la European League și urmează să ocupe probabil locul trei în World League, concurs aflat deocamdată în desfășurare, ambele competiții fiind organizate pe chess.com, cel mai mare site de șah online, a declarat, marți, Radu Cernea, super-admin al echipei românești.

Cele două concursuri se desfășoară anual între membri entuziaști, dar la competiții iau parte deseori și mari maeștri, maeștri internaționali sau maeștri naționali de șah. Printre jucătorii titrați din echipa României se află Daniel Baratosi (maestru internațional), Cristina Foișor (mare maestru internațional feminin), Dan Marian Grosu (maestru național).

"Astfel de meciuri între echipe durează luni întregi, iar concentrarea trebuie să fie constantă, altfel o singură mutare greșită, după 50 de mutări bune, poate duce la pierderea partidei", a declarat Radu Cernea, scrie Agerpres.

De asemenea, pe chess.com sunt prezenți actualul campion mondial de șah Magnus Carlsen, fostul campion mondial de șah Viswanathan Anand, precum și mulți dintre cei mai mari maeștri de șah de top — Hikaru Nakamura, Fabiano Caruana, Wesley So, Anish Giri, Alexei Shirov.

Echipa României a mai obținut primul loc în cadrul European League în 2010. În 2009 a ocupat locul al doilea, în timp ce în 2011 și 2012 a ocupat de fiecare dată locul al treilea. În 2014 European League a fost câștigată de Armenia, în 2013 de echipa Angliei, iar în 2009, 2011 și 2012 de către Rusia.

În ce privește World League, în 2011 România a ocupat locul trei, iar în 2010 locul întâi.

În acest an, în cadrul European League, România a câștigat în fața Rusiei și a Serbiei, urmate de echipele Germaniei, Armeniei, Angliei, Olandei, Ungariei și Ucrainei. În competiție au fost înscrise 46 de echipe naționale, cu 7.957 de jucători, care au au participat la 31.292 de partide. Echipele au fost împărțite în patru divizii, în funcție de valoare. În World League au fost înscrise 99 de echipe naționale, împărțite în cinci divizii.

"Fiind multe țări, competițiile sunt organizate în divizii, ca la fotbal sau în alte sporturi. România, de la începutul competițiilor, este parte din divizia A atât în European League, cât și în World League", a precizat Radu Cernea.

Pentru a oferi o idee despre amploarea meciurilor, el a explicat că meciul României din WL contra Angliei (fosta câștigătoare de WL și EL) a fost de 343 de "mese" (343 de partide), iar in EL a fost de 245 de mese. Contra Rusiei (fostă multiplă câștigătoare de WL și EL, iar în prezent ocupanta locului doi în EL) meciul României în World League a fost de 278 de mese, iar în European League a fost de 237 de mese.

"Am avut un meci greu cu rușii, unde șahul este parte din cultura lor și sunt foarte mulți jucători. Pe World League nu sunt încă oficiale rezultatele, pentru că se așteaptă terminarea unor meciuri care pot decide primele locuri, dar după calculele mele, orice s-ar întâmpla în celelalte meciuri, în cel mai rău caz am fi la egalitate cu Germania sau Anglia, pe locul trei", a menționat Radu Cernea.

El a explicat victoria României prin faptul că există deja o tradiție a competitivității în domeniu, mai ales după succesul obținut în 2010, atât la European League, cât și la World League. De asemenea, în ultimii doi ani, echipa de administrare, alcătuită din șase membri și un superadmin, a depus eforturi mari pentru a motiva echipa României. Astfel, Viorel Mardare s-a ocupat exclusiv de European League, iar administratorii Radu Cernea și Claudiu Ilincanu s-au ocupat de World League. Toți aceștia, alături de administratorii Dorin Niculae, Cătălin Leca, Ionuț Raul Ștef, Mirel Alexa și Radu-Sebastian Marinescu, își desfășoară benevol activitatea.

"Succesul României se explică prin motivație, organizare și interesul manifestat pentru șah. Este unul din sporturile pe care le poate practica oricine. Este totuși un sport, chiar dacă este și un joc. Un pasionat de tenis probabil nu va avea mari șanse să joace într-un turneu internațional de tenis, pe când la șah online acest lucru este posibil. Partea bună este că indiferent de rating, în meciurile pe echipe se joacă cu un jucător de valoare apropiată, pentru că se joacă cel mai bun de la noi cu cel mai bun de la adversar, al doilea de la noi, cu al doilea de la adversar și tot așa", a explicat Radu Cernea.

În acest moment, echipa României are 834 de membri, după ce la începutul anului era formată din aproximativ 700 de jucători. Radu Cernea a mai precizat că se pot înscrie toți cei care joacă șah online, au avut meciuri în ultima lună și nu pierd partidele la timp.

Tot pe chess.com se desfășoară și competiția Chess960 World League, unde conduce echipa Rusiei, iar România ocupă locul al șaselea. În șah 960 poziția inițială a pieselor este aleatorie, această variantă fiind inventată de Bobby Fischer pentru a elimina avantajul învățării deschiderilor de către mulți șahiști de top.

Pe site se organizează mai multe competiții și turnee, atât live cât și în varianta "online chess", care este echivalentul șahului prin corespondență, practicat odinioară. În acest caz, termenul limită pentru efectuarea unei mutări este stabilit de obicei la trei zile.

Mai multe articole despre:
romanii campioni sah sah online concurs sah