MENIU

România va consuma gaze doar din producţia internă, de luna viitoare

<p>Rom&acirc;nia va consuma gaze doar din producţia internă, de luna viitoare</p>

Luna aprilie 2015 va fi prima, din ultimele decenii, în care românii vor consuma gaze doar din producţie internă. În ceea ce priveşte companiile, importurile vor fi destul de mici, pentru că România deține suficient gaz pe piaţa locală. Cu toate acestea, șeful ANRE, Niculae Havrileț a anunțat că preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu 6-7%, după negocierile cu FMI şi Comisia Europeană, potrivit Realitatea TV. 

Pe de altă parte, expertul în energie, Tudor Popescu afirmă că scăderea consumului intern "înseamnă, de fapt, că România se apropie, din nou, de o recesiune".

"E un lucru foarte foarte grav pentru că asta înseamnă, în condițiile în care producția de gaze nici la Romgaz, nici la OMV nu a avut niciun fel de creștere, rezultă că a scăzut consumul. Cum consumul la populație a scăzut prea puțin, pentru că a fost mai calda iarnă, în concluzie, scade consumul industriei. Scăderea consumului din industrie înseamnă, de fapt, că România se apropie, din nou, de o recesiune", declarat Tudor Popescu, expert în energie.

Piaţa gazelor pentru fabrici este liberalizată de la 1 ianuarie. Totuşi, firmele mari îşi pot aduce gaze din import la un preţ pe care îl negociază direct cu furnizorul, fără a mai fi nevoie de intervenţia Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea Energiei.
Pentru români, asta nu înseamnă, însă, că vor plăti mai puţin. Deşi vor primi gaze din producţia internă de luna viitoare, preţurile vor fi reglementate.

"În facturile românilor, nu se va simți absolut deloc, pentru că tarifele sunt hotărâte de la început, anunțate de la început. Noi vom plăti, conform hotărârilor de Guvern, și nicidecum conform condițiilor economice momentane ale României", a mai spus Tudor Popescu.

Şeful ANRE, Niculae Havrileț, a anunţat că preţul gazelor naturale pentru populaţie ar putea creşte cu 6-7%, de la 1 iulie, în urma discuţiilor pe care le va avea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene.

"Avem o hotărâre de Guvern care expiră la 1 iulie 2015. De la 1 iulie trebuie să se dea altă hotărâre de Guvern şi să se stabilească preţurile pentru etapele următoare ale aplicării calendarului (de liberalizare a preţului gazelor, n.r.). Se pune problema să modificăm calendarul după evenimentele reale. Calendarul iniţial spunea că se ajunge la 119 lei/MWh (la finalul etapei de liberalizare, n.r.), ori noi, pe piaţa liberă, avem 90 lei/MWh şi preţul are tendinţă de scădere. Nu avem cum să mai mergem peste nivelul pieţei", a spus Niculae Havrileț.

În prezent, consumul anual de gaze al României este de 10-11 miliarde de metri cubi, din care până la 400 de milioane de metri cubi reprezintă importuri. O mie de metri cubi de gaze ruseşti costă 380 de dolari. Gazele româneşti costă 200 de dolari pe mia de metri cubi, aproape de două ori mai ieftin.