MENIU

România intră în Schengen aerian și maritim din 31 martie. Ce se schimbă, ce libertăți vor avea românii. Răspunsurile la principalele întrebări pe această temă

România intră în Schengen aerian și maritim din 31 martie. Foto: Facebook

România se pregătește să intre într-o nouă eră a călătoriilor, întrucât, la sfârșitul acestei săptămâni, țara noastră va adera la Spațiul Schengen aerian și maritim. Această schimbare istorică va aduce o serie de modificări semnificative în modalitatea de călătorie a cetățenilor români.

Ambasada României în Spania a centralizat toate întrebările și nelămuririle pe care le-ar putea avea românii pe această temă, și a publicat răspunsurile într-un comunicat exhaustiv. Aceste informații sunt menite să ofere claritate și să ajute cetățenii români să înțeleagă mai bine consecințele acestei aderări istorice.

"Începând cu 31 martie 2024 și România va face parte din Schengen, urmând a fi eliminate controalele la frontierele aeriene și maritime.
Iată câteva din cele mai frecvente întrebări pe această temă:
 
1. Ce state fac parte din spațiul Schengen?
Începând cu 31 martie 2024, spațiul Schengen cuprinde 29 de state: Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Croația, Regatul Danemarcei, Confederația Elvețiană, Republica Estonia, Republica Finlanda, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Islanda, Republica Italiană, Republica Letonia, Principatul Liechtenstein, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Malta, Regatul Norvegiei, Republica Polonă, Republica Portugalia, România, Republica Slovacă, Republica Slovenia, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Regatul Țărilor de Jos, Ungaria.
 
2. Vor fi ridicate controalele la frontierele României?
Controalele asupra persoanelor vor fi ridicate la frontierele interne maritime și aeriene începând cu 31 martie 2024, în conformitate cu prevederile Codului Frontierelor Schengen, fără a fi afectate regulile privind controalele asupra bunurilor.
Verificările la frontierele interne terestre (România-Bulgaria și România-Ungaria) se vor menține până la adoptarea unei decizii ulterioare privind acest aspect.
 
Un român și-a construit casă pe un bloc din Brașov. Cum a ajuns România țara tuturor posibilităților urbanistice
 
3. Cum va fi calculat dreptul de ședere în Schengen după data de 31 martie 2024?
Șederile în România vor fi considerate șederi în spațiul Schengen, așadar vor fi incluse în calculul șederii de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
Ex.: Un cetățean străin posesor al unei vize Schengen cu valabilitatea de 90 de zile, emisă de către România care va sta pe teritoriul României 80 de zile  va mai avea 10 zile drept de ședere pe teritoriul altui stat membru Schengen.
 
4. Vor permite vizele de scurtă ședere emise de România călătoria în spațiul Schengen?
Da. România va emite vize uniforme (Schengen) începând cu 31 martie 2024. Vizele uniforme emise după această dată vor permite călătoriile în spațiul Schengen pentru șederi de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile. Cu toate acestea, solicitantul de viză va trebui să solicite, ca regulă, viza de la statul care reprezintă destinația principală pentru călătoria sa.
Vizele emise înainte de data de 31 martie 2024 vor fi valabile pe întreaga perioadă a valabilității lor, doar pentru intrarea în România, dar și în condițiile stabilite de prevederile Deciziei nr. 565/2014/UE.
Ex.: Un cetățean străin posesor al unei vize emise de România înainte de data de 31 martie 2024, cu două sau multiple intrări va putea călători, în baza vizei române în România, Bulgaria și Cipru.
 
Succes economic: România a depășit anul trecut Ungaria la PIB pe cap de locuitor. Datele oficiale Eurostat
 
5. Dețin o viză de scurtă-ședere emisă de România înainte de 31 martie 2024. Am nevoie de viză pentru a călători într-un alt stat din spațiul Schengen?
Da. Posesorul unei vize de scurtă ședere eliberate de România înainte de 31 martie 2024, care intenționează să călătorească în spațiul Schengen, va trebui să solicite eliberarea unei vize din partea autorităților statului în care intenționează să călătorească.
 
6. Am o viză de scurtă ședere emisă de România înainte de 31 martie 2024 și zborul cu care călătoresc are o escală într-un stat membru Schengen. Am nevoie de viză pentru a tranzita aeroportul din spațiul Schengen?
Da. Statul competent să acorde viza Schengen este România, deoarece este statul care reprezintă destinația principală pentru călătorie.
 
7. Am nevoie de o viză Schengen pentru a ajunge în Ungaria după data de 31 martie 2024 și  doresc să tranzitez terestru Bulgaria, România. Am nevoie de o viză cu intrări multiple?
Nu. O viză cu o singură intrare este suficientă pentru tranzitarea terestră a tuturor statelor din spațiul Schengen, indiferent dacă a fost ridicat sau nu controlul la frontierele terestre", este mesajul postat de Ambasada României în Spania pe Facebook. 
 
Polița RCA va crește pentru șoferii care au primit amenzi de circulație. Ce prevede noua lege a RCA, care a trecut de Senat