România, în topul țărilor cu cei mai scumpi carburanți
România și Bulgaria, două dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene, au cele mai mari taxe pe carburanți. Aproape jumătate din prețul plătit pe un litru de carburant ajunge în conturile statului. La acest capitol, suntem cu mult înaintea altor țări mai dezvoltate, precum Spania, Franța sau Olanda.
România se află din nou într-un top, însă acesta nu este favorabil pentru portofelul celor de rând.
Pe primul loc în topul celor mai mari taxe pe carburant se află Bulgaria cu o valoare de 50.53%, urmată de România cu 46.66%. Spania este despărțită de România cu doar câteva sutimi, iar la polul opus, unde taxele scad sub 40%, întâlnim țări precum Franța și Olanda.
Cu toate că accizele și TVA-ul sunt de-a dreptul împovărătoare pentru șoferii cu venituri mici, chiar și aceșția fac eforturi în așa fel încât să poată călători zi de zi cu mașina.
"Din punctul de vedere al nivelului de trai nu este normal pentru că nu avem suficient de mulți bani. Taxele pe produsele accizabile sunt ridicate, dar noi ne-am obișnuit cu ele și atunci vom face economie în altă parte.", spune Adrian Bența.
Un calcul simplu ne arată cât de mult ne costă taxele pe benzină.
Dacă ne raportăm la un plin de 50 de litri, un român cheltuie 273 de lei, în timp ce prețul fără taxe ar fi de doar 147 de lei.
Astfel, un drum dus-întors la munte, care costă, în medie, 125 de lei, românii ar cheltui doar 67 de lei, dacă prețul ar fi scutit de taxe.