MENIU

România, din nou pe ultimul loc în UE. Iată de ce

România este cea mai neprimitoare ţară din UE, iar brandul turistic este mai slab chiar decât cel al Botswanei!

Cel mai recent raport al Forumului Economic Mondial (organizaţie non-profit cu sediul în Elveţia, celebră pentru organizarea reuniunilor de la Davos), relevă faptul că ţara noastră nu este deloc atractivă pentru turişti.

Astfel, România se află pe ultimul loc în UE si pe al 66-lea la nivel mondial din punctul de vedere al competitivităţii sectorului turistic. Mai mult, potrivit raportului pe 2015 privind competitivitatea României în materie de călătorii şi turism, ţara noastră se situează mult în urma Bulgariei şi doar uşor înaintea Columbiei şi Namibiei.

Spania este, în schimb, fruntaşă! Iar imediat în clasament urmează Franţa, Germania si Statele Unite ale Americii. Dintre tarile europene, cele care stau mai rau ca noi sunt in afara Uniunii Europene.

România a obţinut cel mai slab scor la capitolele infrastructură (mai ales calitatea drumurilor, unde ocupăm locul 121 din lume) şi mediul de afaceri. Scoruri slabe am obţinut, totodată, şi la capitolul prioritizare a turismului pe agenda guvernamentală. De asemenea, deşi avem brand turistic şi manual de branding, în materie de eficienţă a marketingului şi brandingului în atragerea de turişti suntem pe locul 120, sub Zimbabwe, Botswana sau Haiti.

În schimb, potrivit aceluiaşi raport, ne situăm bine când vine vorba de igienă, infrastructură de servicii turistice, protectia mediului, dar si preţuri. Dar, cu toate astea, nici măcar aşa nu reuşim să depăşim locul 42 la nivel mondial la niciunul dintre acesti parametri.