MENIU

România, cimitirul de mașini al Europei, ''grație'' pomenilor electorale PSD-ALDE

România, ţara rablelor

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a ajuns, în octombrie, la nivelul de 88.805 unități, în primele zece luni, în creștere cu aproape 17% față de aceeași perioadă din anul precedent, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.

Pe de altă parte, înmatriculările de mașini second hand continuă să fie la un nivel foarte înalt, ajungând la 426.029 exemplare, din ianuarie și până în octombrie, în creștere cu aproape 70% comparativ cu primele zece luni din 2016.

Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini înregistrate în București (circa 18% din total), puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmate de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).

Conform datelor DRPCIV, parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.

Mai multe articole despre:
null