România cere UE un regim special fiscal pentru investițiile militare necesare după războiul din Ucraina
Mai multe state membre din Uniunea Europeană, printre care și România cer regim special fiscal pentru cheltuielile de apărare ca să fie posibile investițiile militare, necesare după războiul din Ucraina.
Patru state membre ale Uniunii Europene - România, Grecia, Polonia şi Lituania - cer Comisiei Europene să acorde un tratament special pentru cheltuielile de apărare în regulile de deficit bugetar în vigoare în UE, pentru a ajuta la susţinerea investiţiilor militare necesare în urma invaziei ruse în Ucraina, arată un document consultat de Reuters, citat de Agerpres.
Cererea va fi analizată de miniştrii de finanţe din UE care încep sâmbătă discuţiile pentru modificarea regulilor fiscale ca să le ajusteze realităţii post-pandemie a datoriilor publice ridicate şi investiţiilor masive necesare pentru combatarea schimbărilor climatice.
O astfel de derogare de la regula de deficit ar permite unui guvern să se abată de la obligaţiile de reducere de deficit dacă o reformă structurală pe care o implementează îi creşte costurile în prezent, dar este aşteptată să aducă economii şi o îmbunătăţire ulterioare ale finanţelor publice, mai scrie Reuters.
Într-un document pregătit pentru reuniunea de sâmbătă, cele patru state membre UE argumentează că regulile UE, concepute iniţial pentru a limita împrumuturile guvernamentale spre a proteja valoarea monedei euro, ar trebui de asemenea să ajute la a răspunde riscurilor la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale UE.
„A avea grijă de binele comun, care sunt libertatea şi securitatea larg înţeleasă, necesită o modificare imediată în ce priveşte tratamentul aplicat cheltuielilor de apărare ale statelor membre individuale”, mai susțin cele patru țări europene, potrivit Reuters.
Germania se opune individualizării unor sectoare care să primească un tratament special în regulile fiscale, dar Comisia Europeană a arătat o oarecare înţelegere faţă de o astfel de abordare, notează agenția de presă.
Comisarul pentru piaţa internă, francezul Thierry Breton, a declarat, în această săptămână, că „este timpul să includem cheltuielile de apărare în acest tablou”, comentând că discuţiile cu privire la modificarea criteriilor fiscale ale UE ar trebui să fie „fără tabuuri”.
„De când a fost creată zona euro, ţările europene au acumulat un deficit de 1.300 miliarde de euro în cheltuielile de apărare comparativ cu obiectivul de 2% din PIB' (cerut de apartenenţa la NATO).
Dacă fiecare stat şi-ar fi respectat ţintele de investiţii de apărare, nivelurile datoriilor lor ar fi crescut cu cel puţin 12 puncte procentuale din PIB”, a declarat Breton, referindu-se voalat la Germania, despre care spune că „nu s-a încadrat mult timp în această cerinţă a NATO”.
Documentul înaintat de cele patru ţări mai scrie că, pe termen scurt, în examinarea de măsuri disciplinare împotriva unui stat cu un deficit de peste limita UE de 3% din PIB, Comisia ar trebui să ia în considerare cheltuielile de apărare ale acelui stat ca factor de atenuare.
Pe termen lung, UE ar trebui să introducă o derogare de la regula de deficit, precum cea introdusă în 2011 pentru implementarea reformelor pensiilor, se mai spune în cererea înaintată de cele patru țări către UE.