MENIU

România, a doua cea mai mare creștere economică din UE, în al doilea trimestru

Avertizare de călătorie în Grecia: ploi torențiale, furtuni puternice şi căderi de grindină

România a avut a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în al doilea trimestru din acest an, după Ungaria, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor Eurostat.

Astfel, creşterea PIB-ului României a fost, în serie ajustată sezonier, de 4,6% în T2, 2019, faţă media europeană de 1,3%.

În Ungaria, PIB a crescut cu 5,1% în serie ajustată sezonier faţă de aceeaşi perioadă a anului precent. După România, a treia cea mai mare creştere din UE a fost înregistrată în Polonia, unde economia a crescut cu 4,1%.

Bulgaria a înregistrat de asemenea o creştere economică peste medie europeană. Economia bulgară a crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 3,3%, iar Cehia a înregistrat un avans anual de 2,7% în T2. Nicio ţară din UE pentru care există în acest moment date nu a înregistrat scăderi ale PIB-ului în al doilea trimestru din acest an, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, economia italiană a stagnat în al doilea trimestru din acest an, după ce în primul trimestru a înregistrat o scădere economică de 0,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Economia din Germania, locomotiva economiei UE, a crescut la un ritm anual de 0,4% în T2, 2019, a doua cea mai slabă performanţă din Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, faţă de trimestrul precedent, a înregistrat un declin de 0,1%.

Alte economii puternice din Uniunea Europeană, precum Franţa sau Marea Britanie, au înregistrat creşteri situate în jurul mediei europene. Astfel, în al doilea trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, economia Franţei a crescut cu 1,3% şi a Marii Britanii cu 1,2%.