MENIU

Româncă însărcinată, bătută și jefuită de carabinieri falși, la Roma. Ce SUMĂ i-au furat hoții din geantă

Imagine de arhivă

Scene incredibile în Italia, acolo unde o tânără româncă, însărcinată, a trecut prin momente șocante, după ce doi bărbați, care s-au dat drept carabinieri, au oprit-o pe o stradă din Roma, i-au cerut actele, apoi i-au furat geanta în care avea 11.000 de euro, sumă pe care tocmai o ridicase de la poștă. Înainte de a fugii cu banii, aceștia au lovit-o pe fată. 

Teribila scenă s-a petrecut chiar ieri, în vreme ce fata se deplasa pe Via Prenestina, din Roma.
 
Scuterul pe care se afla românca în vârstă de 22 de ani a fost blocată de  mașina din care au coborât cei doi bărbați, care s-au legitimat drept carabinieri și au chestionat-o pe femeie, somând-o să arate ce are în geantă.

Când tânăra a scos punga cu banii pe care tocmai îi ridicase de la un oficiu poștal, bărbații au devenit agresivi, mergând până într-acolo încât să o lovească pe fată.

Cei doi bărbați au înșfăcat geanta cu bani după care s-au făcut nevăzuți.

Tânăra româncă a fost transportată la spital cu o ambulanță, în principal din cauza faptului că este însărcinată, potrivit stiridiaspora.ro.