MENIU

Româncă, ajunsă viceprimar de sector în Viena: „Sunt mândră că am reuşit şi vreo două zile nu mi-a venit să cred!”

Stabilită de 11 ani în capitata Austriei, Ramona Miletic a fost consilier local în ultimii doi ani în districtul vienez Simmering, cu o populaţie de aproape 100.000 de locuitori. Luna trecută, Ramona a fost aleasă viceprimar al districtului, corespondentul sectoarelor din Bucureşti.

Am fost aleasă viceprimar prin vot secret, obţinând 38 din 60 de voturi din Consiliul Local din districtul Simmering. Este o onoare, o bucurie şi în acelaşi timp o mare responsabilitate”, a declarat Ramona Miletic pentru adevarul.ro.scrie ziarulromanesc.at

La Viena, Ramona lucrează ca şef de birou în cadrul unei companii de construcţii şi este singura româncă cu o funcţie de ales local în Austria. Activitatea susţinută pe care a avut-o în ultimii ani în districtul Simmering a propulsat-o pe locul 10 în listele electorale ale partidului, fiind realeasă consilier local. În total, SPÖ are 26 dintre cele 60 de mandate de consilieri locali în Simmering. 

n România, Ramona a activat mai mulţi ani în domeniul construcţiilor, fiind director de achiziţii la o companie din Piteşti. Şi-a cunoscut viitorul soţ în urmă cu 13 ani, când acesta a venit să lucreze de la Viena la Piteşti. După ce soţul ei a terminat contractul în România, s-au decis să se stabilească împreună la Viena. Ramona s-a înscris din prima zi în capitala Austriei la cursuri intensive de limba germană, iar după doi ani şi-a găsit o slujbă tot în domeniul construcţiilor, ca şi în România. 

Acum, la 38 de ani, a ajuns să  ocupe o funcţie care îi dă această posibilitate.

„Un concept de trafic in Simmering e pe primul plan, planul doi un centru de sanatate publica accesibil persoanelor, iar punctul 3 cultura ar fi importanta pentru mine”, a mai spus românca.

Ziua în care a aflat că va fi viceprimar al Districtului 11 va rămâne una dintre cele ai frumoase din viaţa ei.

„Să fiu sinceră, m-am simţit mândră că am reuşit şi vreo două zile nu mi-a venit să cred...nu credeam ca e adevărat ceea ce se întâmplă şi că eu sunt şi nu altcineva”, a mai spus Ramona Miletic.

A fost nevoită să renunţe la cetăţenia română, pentru a putea fi numită în funcţie. 

„Am avut o copilarie foarte frumoasă. Nu ştiu cum va fi aici (n.r Viena) pentru copiii mei, nu stiu dacă o să le pot oferi ce am trăit acolo, tradiţiile, căldura, vecinii”, a spus Ramona.

Ea consideră că politicienii austrieci ar trebui să fie un exemplu şi pentru cei din România

„Noi mergem cu metroul, cu tramvaiul, cu bicicleta la muncă. Suntem de întâlnit pe stradă. Oamenii intră în contact cu noi la orice oră, nu numai pe telefon sau e-mail, pur şi simplu oricând”, a mai spus Ramona Miletic. 

Conform statisticilor oficiale, districtul Simmering din Viena are, la ora actuală, aproape 98.000 de locuitori, iar peste 2.400 dintre aceştia sunt cetăţeni români.