Român condamnat la închisoare pe viaţă în Germania, adus în ţară pentru executarea pedepsei
Un bărbat condamnat la închisoare pe viaţă în Germania, pentru că, în timpul unei tâlhării la un magazin de bijuterii, a ucis o persoană şi a rănit grav o alta, a fost transferat în România pentru executarea pedepsei.
Potrivit Poliţiei Române, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost transferat miercuri în România, în urma cooperării prin Biroul Naţional Interpol.
Angelică Necula a fost condamnat în Germania pentru omor calificat, tâlhărie şi loviri sau alte violenţe, iar instanţa de judecată a dispus ca acesta să execute în România pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
"În sarcina celui în cauză, Curtea de Juraţi din Dortmund a reţinut că, la data de 3 decembrie 2008, împreună cu alte trei persoane, s-a deplasat la un magazin de bijuterii, din Dortmund, cu intenţia de a sustrage mai multe bunuri. La faţa locului, cel în cauză a avut o altercaţie cu proprietarii magazinului, eveniment în urma căruia unul dintre proprietari a decedat, iar celălalt a necesitat tratamente medicale chirurgicale întrucât loviturile primite erau extrem de grave. După ce a fost înlăturată rezistenţa victimelor, bărbatul a luat bijuterii care se aflau în două seifuri", a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.ro.