Roboţi care zac în spitale. Câte operaţii se fac în România cu roboţii chirurgicali?
Statul pune frână chirurgiei viitorului! În timp ce în alte ţări se fac anual chiar şi o mie de intervenţii cu ajutorul roboţilor, la noi, numărul abia ajunge la 150. Roboţi avem, însă numai câţiva sunt folosiţi, chiar dacă statul a plătit pentru fiecare peste un milion de euro. Intervenţii se fac doar dacă pacienţii acoperă integral costurile sau dacă plătesc spitalele.
Domnul Ivan a fost diagnosticat cu cancer în această primăvară. După ce a făcut radioterapie, medicii au decis să-l opereze. A vrut să plece în Turcia, dar a auzit că se pot face intervenţii de mare precizie cu ajutorul roboţilor daVinci şi la noi în ţară. A fost norocos şi a şi fost operat.
"N-am suportat durere, n-am simţit nimic. Primii paşi i-am făcut în prima zi după operaţie. Eu mă simt bine, sunt mulţumit de intervenţie", a spus pacientul.
"Chirurgul stă la o consolă, priveşte în acest sistem de obiective prin care vede tridimensional şi manipulează aceste stickuri. Acestea transmit mişcarea braţelelor robotului. La ele se conectează instrumentele cu care se operează", a explicat Irinel
Instrumentarul folosit pentru o intervenţie costă în jur de 2.500 de euro. Iar întreţinerea aparatului, 12 mii de euro lunar. Din cauza costurilor mari, în urmă cu doi ani, şefii de la Sănătate nu au mai alocat separat bani pentru operaţii.
"Rezultatele sunt mai bune. Aceste intervenţii ajută pacientul să se recupereze mult mai repede şi are dureri mai puţine. În plus, putem opera în multe zone în care este dificil să intervii clasic, cum ar fi zona inferioară a abdomenului, în esofag, în pancreas", a precizat Konstantinos Konstantinidis, preşedinte al Societăţii Sud-Est Europene de Chirurgie Robotică
În spitalele din ţara noastră sunt şapte astfel de roboţi, însă doar patru dintre ei sunt folosiţi: în Capitală, Cluj şi Timişoara. Anual, se fac între 100 şi 150 de operaţii cu ei.
În plus, în ţară, sunt zeci de chirurgi care au învăţat în clinici din străinătate să opereze cu ajutorul roboţilor. Acum, doar o parte dintre ei mai operează.