MENIU

Riscă ani grei de închisoare. R Kelly pledează nevinovat. Cauțiune uriașă

Cântăreţul american premiat cu Grammy R. Kelly, inculpat pentru agresiuni sexuale comise în perioada 1998 - 2010 asupra a patru persoane, dintre care trei minore, a pledat nevinovat în faţa a zece capete de acuzare care i-au fost aduse la cunoştinţă luni, într-un tribunal din Chicago.

Îmbrăcat în uniforma portocalie a deţinuţilor, startul R&B, în vârstă de 52 de ani, apărut alături de avocatul său, Steven Greenberg, care a pledat nevinovat în locul său.

R. Kelly a fost plasat în detenţie, vineri seară, după ce s-a predat poliţiei în urma emiterii mandatului de arestare pe numele său.

Împotriva cântăreţului, Robert Sylvester Kelly pe numele real, au fost formulate patru acuzaţii distincte, însoţite de 10 capete de acuzare referitoare la agresiune sexuală în circumstanţe agravante pentru presupuse fapte comise între 1998 şi 2010, asupra a patru victime, dintre care trei aveau sub 17 ani.

Fiecare cap de acuzare este pasibil de până la 10 ani de închisoare, precizează Reuters.

Cauţiunea în cazul rapperului R. Kelly a fost stabilită la un milion de dolari în cadrul unei audieri care a avut loc sâmbătă.

Avocatul cântăreţului a declarat sâmbătă reporterilor că acesta este devastat de acuzaţiile care îi sunt aduse. ''Nu am văzut nicio dovadă, niciun motiv care să ne facă să credem că aceste acuzaţii sunt credibile'', a spus Greenberg. ''El este un 'rock star'. Nu are nevoie de sex fără consimţământ'', a adăugat avocatul.

Acuzaţiile împotriva artistului vin la doar câteva săptămâni după ce canalul de televiziune Lifetime a difuzat un documentar de şase ore intitulat ''Surviving R. Kelly'', ce include mărturii ale femeilor care susţin că au fost agresate de cântăreţ.

Data următoarei apariţii a lui R. Kelly în faţa instanţei a fost stabilită pentru 22 martie. 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
închisoare nevinovat r kelly