Revoluție în prețuri: Ce alimente se vor ieftini după adoptarea legii risipei alimentare
Legea privind reducerea risipei alimentare a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, iar magazinele vor fi obligate să vândă la un preț redus produsele care se apropie de data de expirare. Datele arată că românii aruncă lunar cantități uriașe de mâncare.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă magazinele să acorde reduceri la produsele alimentare aproape de data de expirare. În cazul în care aceste produse nu mai pot fi consumate de oameni, acestea vor trebui donate către adăposturi pentru animale.
Legea își propune să diminueze fenomenul risipei alimentare, având în vedere că datele ne arată că românii aruncă mari cantități de mîncare.
Conform acesteia, în piețe și în magazine un produs se apropie de data expirarii, acest lucru va trebui semnalat de către comerciant și de asemenea prețul va trebui să scadă semnificativ față de celelalte produse astfel încât oamenii să fie încurajați să cumpere acele produse.
Mai mult decât atât, magazinele, în cazul în care nu vor vinde aceste produse, le pot dona, și inclusiv românii care și-au cumpărat mult prea mult pot să doneze aceste alimente astfel încât să nu le arunce.
Statisticile arată că un român aruncă la gunoi în medie între 70 si 75 kg de mâncare la gunoi pe an. În 2022, 57 de milioane de tone de alimente din Uniunea Europeană au ajuns la gunoi. Asta înseamnă că fiecare cetățean UE a aruncat 127 de kg de mâncare, iar risipa se ridică la 130 de miliarde de euro într-un singur an.
Un tânăr de 25 de ani a rămas cu o gaură în plămân de la țigările electronice