MENIU

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone, de marţi până vineri

Vehiculele mai grele de 7,5 tone vor circula cu restricţii pe DN 7, între Piteşti şi Veştem, de marţi până vineri, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA anunţă participanţii la trafic că, potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de marţi 31 decembrie 2019, miercuri 01 ianuarie 2020, joi 02 ianuarie 2020 şi vineri 03 ianuarie 2020 (Anul Nou, ziua premergătoare şi ziua liberă stabilită prin Hotărâre a Guvernului)", se arată în comunicat.

Astfel, pe DN 7, pe ruta Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Veştem, pe ambele sensuri, vehiculele menţionate nu au voie să circule între orele 16:00 şi 22:00 în ziua de marţi, iar de miercuri până vineri, restricţia este valabilă în intervalul orar 6:00 - 22:00.

Încălcarea acestui ordin reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă, precizează CNAIR.