MENIU

Republica Moldova va primi un ajutor consistent de la Fondul Monetar Internațional în valoare de aproape 560 de milioane de dolari

republica moldova

Misiunea FMI şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi privind programul de reforme economice care va fi susţinut printr-un acord pe trei ani, finanţat cu aproape 558 milioane de dolari, în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) şi Mecanismului de finanţare extinsă, scrie AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al FMI, noul program se va baza pe progresul atins în cadrul finanțării precedente şi va avea ca obiectiv sprijinirea relansării economice a Republicii Moldova după depăşirea pandemiei COVID-19 şi avansarea în implementarea unor reforme instituţionale ambiţioase. În perioada 7-24 iulie 2020, echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, a purtat din sediul FMI la Washington discuţii la distanţă cu autorităţile Republicii Moldova privind un program economic susţinut de FMI.

Mai multe articole despre:
republica moldova FMI