MENIU

Reportaj exclusiv din penitenciarul celebrităților. Cum arată casa în care a fost încarcerat Truică

Reportaj exclusiv din penitenciarul celebrităților. Cum arată casa în care a fost încarcerat Truică

Echipa „Culisele Statului Paralel” a realizat un reportaj exclusiv în Penitenciarul Jilava, una dintre cele mai cunoscute și controversate închisori din România, adesea numită „pușcăria VIP”. 

Anca Alexandrescu: Dar vreau să vă spun o întrebare înainte să intrăm aici. Cât costă un deținut pe lună statul român?

Șeful ANP: Vă spun costul prima oară care privește pe deținut, după care o să vă spun și costul care privește salariile cadrelor pentru că e foarte mare importanță. Deci la nivel de deținut efectiv, costul e foarte mic și vă pot spune că în general avem 6.000 de deținuți care lucrează în acest moment din 24,7. Banii pe care îi încasăm cu munca deținutilor acoperă hrana. Pentru toți, nu numai pentru ei.

Anca Alexandrescu: Am văzut că am trecut vreo 8 milioane ați încasat în total.

Șeful ANP: Cheltuiala foarte mare în sistemul penitenciar până la un buget de 2,8 miliarde o reprezintă salariile care sunt undeva sub 70% și investițiile care anul acesta spre deosebire de anii trecuți sunt la un nivel de 10 ori peste 10 ori mai mare decât au fost în 2023. Practic din 2021 am avut un plan. Un plan e ușor să faci în România, avem o grămadă mai greu cu implementare a lor. Am găsit acest plan care presupunea înființarea unor locuri de cazare de acest standard pe lumea de 7.849. Pe perioada de patru ani. Pot să vă spun că în februarie anul acesta vom atinge borna de 5 date în folosință exact așa cum sunt. Vin și cele două penitenciare din spate și mai sunt investiții care au rămas un pic în urmă din vari motive. Deci partea de investiții și partea de personal este cheltuiala cea mai mare.

Director penitenciar: O să vă dau eu niște sume. Deci dacă 6.000 de deținuți lucrează în sistemul penitenciar, 600 sunt doar la JILAVA. Deci mai mult de jumătate de la dumneavoastră? Nu, 10%. Mai mult de jumătate sunt selecționați la muncă. Asta și pentru că ne dorim și este un penitenciar cu regim deschis și semideschis.

Anca Alexandrescu: Aici am înțeles că vin cei care au pedepsele spre final. Da, sau cu pedepse mici.

Director penitenciar: Dar să știți că avem și condamnați pe viață. Care sunt spre cei 25 de ani și sunt serioși, au comportament bun, nu sunt abandonați de familie. Este un lucru foarte important acesta. Ce vreau să spun este că 600 de deținuți aici în JILAVA sunt selecționați la muncă. Zilnic ies undeva 300-400 pentru că și lucrează în ture sau sunt în rezerve. Aceștia produc lunar 700 de mii de lei.

140 de mii de euro produc deținuții din penitenciarul JILAVA pe lună. Cu utilitățile cheltuim undeva la 50 de mii de euro, pe medicamente undeva la 8 mii de euro. Deci eu vorbesc per total, pe lună. Cu salariile lor, pentru că evident în marea majoritate muncesc pe bani, 50 de mii de euro din acei 150 de mii. Deci noi cumva suntem sustenabili. Adică producem, cheltuim și mai dăm și altor penitenciare care poate nu sunt așa de norocoase ca noi.

Anca Alexandrescu: Se spunea că un deținut costă 7 mii de lei pe lună.

Director penitenciar: Tot aici în jilava ne producem 80% din legumele pe care le dăm în mâncarea deținuților. Deci aici în grădinile voastre. Sere, grădini, 80% din legume le producem aici. Singur că atunci lucrează de care ai venit la ele, da? Da.

Anca Alexandrescu: Și aveți și garaj, pentru că știu că Liviu Dragnea a lucrat la garaj și aveți și garaj. Acolo pot lucra deținuții.

Anca Alexandrescu: Vreau să se mai demuntăm în alt mit. Magazinul de aici, de la peritenciar, care înțeleg că se spune că este o mafie cu acest magazin, că nu știu cine are magazinul, anumiti deținuți pot să-și procure anumite lucruri. Înțeleg că cei care vreți au voie să-și aștepte la supermarketuri din apropierea locului de muncă, agreate de dumneavoastră.

Director: Din cei 600 de deținuți, undeva 60 lucrează în afara peritenciarului nesupravegheați. Adică nu merge nimeni cu ei. Asta e legea și noi o respectăm. Se duc la muncă și se întorc seara. Sigur că ei pot să-și cumpere de la magazin.

Anca Alexandrescu: Vin bonurile la dumneavoastră.

Director: Neapărat. Pentru că trebuie să vedem, evident, cât au cheltuit.

Șeful ANP: Legat de magazinul de aici. Asta vreau să vă spun. Deci, la începutul anului 2021, când au preluat mandatul, am găsit și eu, nefirească, această practică. Și nu neapărat că ar fi fost elemente de corupție sau de suspiciuni de felul ăsta, ci pentru faptul că aveam o procedură internă care, practic, punea la dispoziție un spațiu, iar firmele care vreau să vândă să-l desfacă acolo, trebuia să liciteze pe metru pătrat pe acel spațiu. Și tot așa, licitând, s-au ajuns la sume.

Anca Alexandrescu: Și prețul de produselor era..

Șef ANP: Care se reflectau. Deci tot acest lucru se reflecta în prețul deținuților. Și atunci am stat și ne-am gândit. Noi ce putem face? Și am inițiat discuții cu retail-uri mari. Am creat o interfață informatică între sistemul nostru intern, unde se regăsesc banii deținuților, accesul, au voie, nu au voie și așa mai departe, cu sistemul informatic al respectivelor magazine. Deci am lucrat... El încă e în rafinare inclusiv acum.

Anca Alexandrescu: Deci pot comanda online? Da, bine.

Șeful ANP: Și avem acum jumătate din penitenciarele, din cele 44 de unități, care lucrează fie-n mix.

Anca Alexandrescu: Și sunt livrate la penitenciar.

Sef ANP: De jumătate din penitenciarilor lucrează fie-n mix, adică au colaborare cu exteriorul în această interfață, și în magazin de incidă, sau exclusiv numai online. Mai avem jumătate din penitenciare care, din diverse motive, nu m-au reușit să intre într-o astfel de colaborare. Fie sunt izolate.

Anca Alexandrescu: Cum este cu aceste VIP-uri? De ce au tratament special? Așa reclamă unii deținuți că cei care au ocupat anumite funcții sau care au un nume cunoscut în societate beneficiază de tratament special, au condiții mai bune, stau separat. Cum este? Care este procedura?

Șef ANP: Dumenvostră le spuneți VIP-uri, noi le spunem persoane vulnerabile. Și avem grade de vulnerabilitate diverse. Sunt persoane vulnerabile. De ce? Așa sunt definite de lege, poate, dar... Da, da. Orice persoană privată de libertate, indiferent de statut de trecut, odată-odată în custodia noastră răspundem 100% de ea. Și atunci, legea ne permite să tratăm cu o prudență suplimentară persoane vulnerabile.

Anca Alexandrescu: Adică vă gândiți că ar putea exista incidente pe care oamenii îi prejudegea să le poată face rău sau să-i agreseze sau verbal, fizic.

Șef ANP: Se se poate întâmpla cu o persoană privată de libertate care a fost polițist înainte și a făcut dosare sau un procuror care a trimis oamenii la închisoare.

Anca Alexandrescu: Sau politican care se știe că are foarte mulți bani pentru că tot zicea doamna de taxă de protecție.

Șef ANP: Deci criteriile de vulnerabilitate sunt diverse. Natura faptei de pierdere de persoane private de libertate pe care o să nu știi infracțiunile sexuale contra minorilor, trebuie atenție cu ei. Gradul de intelect. Persoanele care sunt cu un grad de intelect mai redus trebuie la fel atenție cu ei pe educație.

Anca Alexandrescu: Să știți că doamna Udrea mi-a reclamat că la Târgșor pentru că intelectul doamnei este ridicat, nu are ce să facă. Face lucruri de clasa cincea.

Director: E o provocare pentru noi într-adevăr să...

Anca Alexandrescu: Nu, nu, vă dădeam un exemplu.

Sef ANP: Chiar dacă ești fost demnitar, așa. Dar, de regulă, oamenii persoane private de libertate care vin și au o anumită pregătire, un anumit statut și nu e nici o problemă, pe ei îngrenăm în activități de natură a învăța pe celelalte persoane private de libertate.

Anca Alexandrescu: Să ofere lecții.

Șeful ANP: Chestiuni de istorie sau de geografie la nivel general.

Anca Alexandrescu: Aveți televiziune? De asta e realitatea din...

Acum vreun an de zile mi-au reclamat deținuții că Realitatea nu se mai poate vedea în penitenciar.

Seful ANP: Dacă s-a întâmplat ceva, este legat de operatorul care ne livrează. Nu avem capacitate să cenzurăm... Ne-a tăiat operatorul. Deci nu avem capacitate să cenzurăm un program. Sunt 40 de programe.

Anca Alexandrescu: Am înțeles că au venit condiții foarte bune, civilizate, așa e normal că nu sunt condamnați la moarte și suntem oameni toți și asta este, dar ce facem cu prejudicile pentru că majoritatea românilor, am auzit foarte multe lume spunând, dom\"le, eu nu vreau să ducă să stea în cușcărie. Sunt unii care spun așa. Dar eu vreau să recupereze banii, să recupereze statul banii.

Alina Gorghiu: E marea problemă pe care am tot avut-o. Și eu, dacă mă întrebați unde e problema de a lua banii de la infrastructuri, eu încep cu Anabi și nu vedem, Anabi gestionează miliarde în bunuri confiscate. Anaf este cel care are acea direcție care practic preia banii, confiscă și noi gestionăm, îi administrăm. Ministerul Finanțelor este cel care se implică în mod activ.

Anca Alexandrescu: De câte ori ați auzit și am auzit că a făcut doi, trei ani de pușcărie și după aia rămâne cu milioane de cont? Vă dau un exemplu concret.

Alina Gorghiu: Ce facem cu banii pe care i-am luat de la infractori? Îi ducem în victimele infracțiunilor. Avem vouchere pe care le dăm femeilor victimele infracțiunilor. Până la 18.500, am văzut. Nu numai Cheltuieri imediate, urgente, cazare, medicație, transport, dar le dăm compensații financiare victimelor infracțiunilor, fără să ai plafon din acești bani pe care îi luăm de la infractori pentru daune morale, prejudiciul material, atunci când nu au de unde să le recupereze. Asta se face prin Ministerul Justiției. Toți banii luați de la infractori îi dedicăm în proiecte din școali. Știți câtă violență e în societatea asta? Pe care trebuie să o stăpânim și când nu o putem stăpânim, trebuie să ajutăm pe bani.

Anca Alexandrescu: Această violență și această ură între oameni să știți că este semănată de politicieni. 

Anca Alexandrescu: Deținuții fac prăjiturile, nu veneam înt-o zi în care erau gogoși..

Director: Așa arată o cameră la deținuții care muncesc, dacă sunt curați și ordonați ei s-au mutat aici în luna februarie, fiecare are frigider în cameră și telefon.

Seful ANP: La momentul la care a fost povestea cu Truică, acele condiții de lux nu au... ACELE CONDIȚII DE LUX au mici chestiuni care sunt pentru ei la regimul deschis, au paturi supraetajate, spațiul este tot la fel am mers sau sub 4 metri pătrați la poarta albă.


Director: Asta este vestita casută. Am văzut că în acele condiții de lux stau facultate. Stau mici facilități, sunt comparabile.

Anca Alexandrescu: Mă întorc la discuția inițală domnule director pentru că nu dați zile libere celor care au fost urmăriți, ce fac serviciile secrete, ei nu trebuie să monitorizeze, în momentul în care îl eliberezi?

Șeful ANP: Nu pot să vorbesc în numele MAI sau altei structuri, ce pot să vă spun din experiențe, o permisie nu vine pe radarul acestei instituții, 100% este responabilitatea nostră o permisie și ce poate să facă că este în permisie, am avut 3-4 deținuți, pe unul l-am prins la Iași.

Culisele Statului Paralel. Reportaj eveniment în Penitenciarul Jilava: cum sunt condițiile în pușcăria VIP

 

Mai multe articole despre:
culisele statului paralel reportaj jilava