Remus Radina, un om normal într-o lume anormală
La 7 mai 2012 murea la Paris, în vârstă de 88 de ani, un emigrant oarecare, venit dintr-o ţară oarecare din Est, România, cu 34 de ani în urmă.
Locuia singur într-un apartament de bloc, îngrijit de un compatriot devotat, care îl vizita zilnic, aducându-i mâncare şi medicamente. A fost înhumat în cimitirul Montmartre, unde avea un mormânt pregătit, pe piatra căruia scria doar atât: „REMUS RADINA, Român”.
Cine era acest român, prea puţin cunoscut parizienilor? Unul dintre cei mai dârji luptători pentru libertatea ţării sale, care – împreună cu prietenul său de o viaţă, istoricul Cicerone Ioniţoiu – rămăsese ultimul bastion al exilului românesc anticomunist din Franţa, cu toate caracteristicile lui: intransigenţa, abnegaţia, credinţa, speranţa.
În 1978, Remus Radina, iar cu un an mai târziu Cicerone Ioniţoiu, fuseseră scoşi de dincolo de Cortina de Fier de preşedintele francez Giscard D’Estaing, cu ocazia vizitelor de stat făcute lui Nicolae Ceauşescu. Obligat de Acordurile semnate în 1975, la Helsinki, dictatorul român făcea asemenea „cadouri” liderilor occidentali pentru a arăta că respectă „drepturile omului”, primind în schimb avantaje economice. Sosit la Paris doar pentru două luni ca să-şi trateze bolile contractate în cei zece ani de anchete, bătăi, lagăre şi închisori, Radina a scris dintr-o suflare o carte de numai 150 de pagini, „Testamentul din morgă” – de fapt o relatare a întregii sale biografii concentraţionare.
Mai multe, pe romanialibera.ro.