MENIU

Președintele Iohannis ține în șah PSD-ul cu remanierea Guvernului

Klaus Iohannis își dă ok-ul pe Guvern

Deşi Guvernul a anunţat că a trimis luni cele trei propuneri de miniştri la Cotroceni, preşedintele Iohannis încă nu a transmis nicio informaţie legată de acceptarea sau respingerea noilor numiri. Conform unor surse, cel puţin una dintre propuneri ar urma să fie respinsă.

Șeful statului a acceptat remanierea, însă nu a dat un răspuns și în privința persoanelor care vor să intre în Executiv. Premierul a trimis luni dimineața la Cotroceni demisiile lui Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc, precum și nominalizările celor trei înlocuitori.

Klaus Iohannis trebuie să decidă dacă-i vrea în Guvern pe Felix Stroe, Paul Stănescu și pe Marius Nica. Cea mai controversată numire dintre cele trei este cea a lui Paul Stănescu, cunoscutul baron PSD din Olt, vizat într-o anchetă a DNA, alături de Darius Vâlcov.

Cine este Paul Stănescu, controversatul baron PSD, propus în locul lui Sevil Shhaideh

Paul Stănescu, senator PSD și președinte al PSD OLT, are o îndelungă istorie în partid, fiind un om de încredere al lui Liviu Dragnea. Mai mult, acesta este cunoscut ca un baron PSD.

Totodată, membrii familiei lui Paul Stănescu nu sunt străini de funcţiile publice. Fratele acestuia, Alexandru Stănescu, ocupă funcţia de deputat. Iar tatăl celor doi a fost primarul comunei natale, timp de 12 ani. Mai mult, anul acesta, Olt, județul pe care l-a condus ca şef al CJ OLT, a primit cei mai mulți bani de la Ministerul Dezvoltării, prin celebrul PNDL 2.

Paul Stănescu, propus de PSD pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, este vizat într-o anchetă a DNA, alături de Darius Vâlcov. Cercetările sunt începute in rem, după ce instanţa a dispus, în 2015, redeschiderea cauzei. Dosarul vizează infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice. Dovada se regăseşte şi pe site-ul Tribunalului Olt, unde scrie clar că dosarul a fost redeschis în 2015.

Ce a spus Paul Stănescu despre dosar: "Nu ştiu dacă am vreo calitate"

Pe de altă parte, acesta a fost evaziv în declaraţii, când reporterii l-au întrebat astăzi, la sediul PSD, de dosar:

„În viața mea nu am fost chemat de instituțiile statului, nu am dat cu subsemnatul, nu știu despre ce vorbiți. Chiar nu știu despre ce vorbiți”, a declarat Stănescu.

La insistențele jurnaliștilor, nominalizatul pentru funcția de ministru și vicepremier a continuat: „Nu m-a întrebat nimeni de nimic, nu știu dacă am vreo calitate”.

La întrebarea „ați fi dispus să vă dați demisia dacă începe urmărirea penală împotriva dumneavoastră”, Stănescu a spus, în timp ce Liviu Dragnea îl îndemna să nu mai stea la declarații („Hai, Paul!”): „Vedem la vremea aia. Nu e bine să anticipăm lucruri”.

Mai multe articole despre:
remaniere guvernul tudose