RELU FENECHIU, despre cazul GRUIA STOICA: Am avertizat asupra corupţiei în cazul CFR Marfă
RELU FENECHIU. Vicepreşedintele PNL RELU FENECHIU a susţinut joi, într-o declaraţie remisă presei cu aproximativ jumătate de oră înaintea pronunţării sentinţei în cazul său, că a avertizat asupra corupţiei privind CFR Marfă şi înţelegerile ministerului cu diferite companii.
Fenechiu a făcut o serie de precizări cu privire la cazul Gruia Stoica şi licitaţia Complexului Energetic Oltenia.
"Eu am avertizat, chiar dinainte de a fi ministru, asupra faptului că unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfă a ajuns să înregistreze pierderi atât de mari a fost acest gen de corupție, și anume înțelegeri dintre conducerile ministerului și ale companiei cu reprezentanții companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la prețurile ofertate de către CFR Marfă, câștigau licitațiile împotriva companiei de stat. Când am ajuns în funcția de ministru, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a văzut prin faptul că, pe perioada mandatului meu, CFR Marfă a câștigat toate licitațiile la care a participat", a susţinut Fenechiu.
Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL şi-a exprimat "amărăciunea" cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit Dragoş Drăghici, directorul CFR Marfă, căruia îi doreşte însănătoşire cât se poate de rapidă.
"Sper că domnul Drăghici a rămas același om integru pe care l-am cunoscut, care, cel puțin în discuțiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dușman al acestui tip de afaceri. Am avut încredere deplină în dumnealui și îmi doresc foarte mult ca, în urma tuturor cercetărilor, să se constate faptul că nu a putut fi corupt", a declarat Fenechiu.
Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO).