MENIU

Reguli noi pentru înmormântări. Amenzi de 10.000 de lei pentru cei care nu le respectă

Ritualul înmormântării nu mai este lăsat la voia întâmplării. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, adoptată miercuri, trebuie respectate mai multe norme, iar cei care nu vor ţine cont de aceste reguli vor fi amendaţi cu sume de până la 10.000 de lei.

În conformitate cu noua lege funerară, este interzisă fotografierea corpului defunctului, fără acordul aparţinătorilor. Prin excepție, este permisã fotografierea și filmarea pe timpul desfășurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform normelor legale.

În ceea ce priveşte procedura de îmbălsămare, acesta este interzisă în cazul bolilor infecțioase cu agenți biologici înalt patogeni, conform avizului epidemiologic al direcției de sănătate publică județene sau a municipiului București şi în afara spațiilor autorizate pentru efectuarea îmbălsămării și tanatopraxiei conform prezentelor norme.

De asemenea, prestatorii de servicii funerare trebuie să respecte mai multe norme tehnice şi sanitare şi să îndeplinească anumite criterii profesionale:

"Spațiul destinat activităților de servicii funerare are o suprafață de minim 30 m2 , cu o zonă de primire a clienților și spațiu de prezentare a produselor; spațiul pentru prestarea activităților de îngrijiri mortuare are o suprafață minimă de 16 m2 , cu dotările specificate la alin.6; în cazul în care acest spațiu nu este situat la distanță de spațiul prevăzut la lit.a), se asigură un circuit separat de activitatea de primire a clienților și prezentare a produselor. In cazul în care prestatorul de servicii funerare realizează servicii de îmbălsămare/tanatopraxie în zone rurale, unde nu există un spațiu conform celui prevăzut la lit. b), și persoana decedată nu a suferit de o boală infecțioasă, acestea pot fi realizate dacă deține un autovehicul de asistență funerară mobilă dotat conform prevederilor din Anexa nr. 2, punctul 1. Minim un autovehicul pentru transport cadavre, conform specificațiilor din Anexa 2, punctul 2; pentru ceremonia de înmormântare va fi folosit un autovehicul de paradă funerară, în proprietate sau închiriat, care va respecta prevederile din Anexa 3", se arată în hotărârea de guvern.

Amenzile pentru cei care nu respectă legea în ceea ce priveşte înmormânatarea, atât prestatorii de servicii funerare cât şi familiile defuncţilor, pornesc de la 500 de lei şi ajung la 10.000 de lei.

sursa

 

PROMOTIE LA eMAG! TOATE OFERTELE POT FI GASITE AICI!!!

Mai multe articole despre:
amenzi înmormântare