Regina Maria a intrat în "mănăstirea interzisă femeilor". Ce lucru uluitor s-a întâmplat după aceea
Atunci când starețul Mănăstirii Marea Meteoră i-a spus că nici o femeie nu a călcat în lăcașul din vârful stâncii și că lor, femeilor, le este interzis accesul acolo, ea ar fi replicat: „Dar eu nu sunt femeie! Eu sunt regină!”. Ea a fost prima urmașă a Evei care intrat în „mănăstirea interzisă femeilor”, însă cu adevărat Meteorele s-au deschis acestora abia o jumătate de secol mai târziu. Cei care știu povestea din primăvara anului 1921 șușotesc, uneori, cum că o altă regină, asemeni ei, ar putea deschide într-o zi și porțile... Athosului.
Martie, 18, anul 1921. Atena. La opt zile dupa oficierea căsătoriei Principelui Carol al României cu Prințesa Elena a Greciei, Regina Maria pornește la drum să-și împlinească voia: „Auzind că printre curiozitățile Greciei sunt niște mănăstiri fantastic așezate - Meteor, Varlam etc. - și-a exprimat dorința să le viziteze”, consemnează jurnalistul Mihail Mora în volumul „Filme. București - Atena. Note de călătorie cu prilejul căsătoriei principilor moștenitori” (1921). Cum a curs această călătorie? Un drum și o noapte pe mare, o călătorie cu trenul, alta cu automobilul, la capătul căreia regina și mica ei suită - din care nu lipseau fiica sa, Mignon, și Principele Nicolae - ajung la Kalambaca, de unde „nu se mai putea merge decât călare pe măgar”.
Regina Maria notează în caietul ei (vezi: „Însemnări zilnice”. volumul III, Editura Albatros): „Printr-un capriciu al naturii, aceste extraordinare stânci se ridică din câmpie ca niște giganți pietrificați (...), aceste imensități ieșite din comun au pe culmile lor clădiri făcute de mâna omului, ceea ce face întregul lucru absolut fantastic.” Regina mai consemnează, cu duioșie chiar, entuziasmul cu care o însoțesc, pe cărările de munte, locuitorii zonei, „țărani naivi, înflăcărați și veseli”: „Am urcat anevoios (...), am început să gâfâi, mi-am scos jacheta, am zâmbit oamenilor din jurul meu, care ovaționau de câte ori îi priveam. Uneori mă opream să privesc peisajul sau să răsuflu, rezultatul: mai multe urale! Eram, desigur, într-o companie capabilă să aprecieze”.
Mihail Mora subliniază pericolul prin care a trecut Regina: „Deoparte munții, de alta prăpastia, și o cărare numai cât se putea călca cu picioarele. Un singur pas greșit - și prăvălirea e gata.”
Momentul culminant l-a reprezentat, cu siguranță, intrarea impetuoasei regine în teritoriul sacru al călugărilor greci. Vă propun, fără alte comentarii, viziunea regală și viziunea jurnalistică.
REGINA MARIA: „Sus, sus, atât de sus că abia puteai s-o vezi, era cocoțată vechea mănăstire. O scară incredibilă era prinsă de stâncă, un lucru groaznic, care se clătina și care ducea la o grotă în care dispărea în cele din urmă; pe marginea ei atârna o franghie și de această frânghie este agățat un cârlig imens. Aceasta cobora în jos peste prăpastie, iar pe stânca de jos aștepta o plasă imensă cu pături așternute în ea. Desigur, pare un mod nebunesc de a ajunge sus, dar nu am ezitat nici un moment să încerc să ajung la mănăstirea care era cea mai veche și cea mai interesantă (...). M-am așezat turcește în mijlocul plasei, care a fost închisă deasupra capului meu cu un cârlig monstruos ce strângea corzile împletiturii (...) și apoi am fost ridicată de la pământ de bătrânii călugări care întorceau roata pe care era înfășurată sau desfășurată coarda. (...) Ei bine, eram sus și m-am aflat în compania câtorva călugări bătrâni, morocănoși.”
MIHAIL MORA: „În vârful muntelui se ridică niște pereți stâncoși de câteva sute de metri. La mijlocul lor e mănăstirea, într-o gaură imensă. Nu există alt mijloc de a te urca acolo decât tras cu funia de călugări. - «De 800 de ani n-a intrat nici un strain aici, spune călugarul, care se coboară la intervale mari, spre a aproviziona pe frați. Femeie nu s-a pomenit în mănăstire. E chiar o vorbă veche că, atunci când una va încerca să se suie, se va rupe funia»... Regina nici n-a vrut să audă. A intrat în plasa de la capătul funiei (...). Când a apărut suverana la gura bisericei din stâncă și-au făcut cruce și călugării de sus, și poporul de jos.”
În octombrie 1926, Regina Maria pleca într-o lungă vizită în SUA. Post-factum, această veritabilă „expediție” a unei monarhii pe tărâmul celui mai puternic stat republican al vremii n-a fost scutită de critici, în ciuda impactului pe care l-a avut Regina asupra președintelui și a poporului american. Moartea prematură a Regelui Ferdinand, în iulie 1927, a fost pusă și pe seama absenței din țară a consoartei sale, tocmai în perioada în care acesta trecea printr-o grea suferință fizică (eronat diagnosticată, după unele opinii).
Regina Maria - fire tonică și ades asociată cu victoria, diplomația - a avut parte și de întâmplări nefericite legate de călătoriile sale. În 1934, pleacă la Londra pentru a-l aduce în Serbia pe tânărul ei nepot, Petr, fiul Mărioarei, devenit rege după asasinatul tatălui său, Regele Alexandru al II-lea al Iugoslaviei; pentru ca mai târziu, din ultima ei călătorie în Italia, să revină în România, bolnavă, pentru a muri „acasă”.
Sursa: antenasatelor.ro