„Regele criptomonedelor” a fost răpit, bătut și torturat după ce a cheltuit 16 milioane de dolari din banii investitorilor
Un cunoscut influencer, supranumit „regele criptomonedelor” a fost răpit, bătut și torturat după ce a cheltuit 16 milioane de dolari din banii investitorilor în scopuri personale, din cele 40 de milioane de euro pe care le-a sustras în total. Mercenarii angajați de oamenii de afaceri pe care i-a înșelat au cerut o răscumpărare de 3 milione de dolari pe capul său.
Influencerul supranumit Regele Criptomonedelor ar fi cumpărat avioane private, mașini de lux, un conac pe malul unui lac și vacanțe de lux cu banii care i-au fost oferiți pentru investiții în criptomonede.
Influencerul a investit doar 2% din cei 16 milioane de dolari care i-au fost oferiți de clienți și a cheltuit restul stilului său de viață luxos. Așa s-a ajuns la o răscumpărare de 3 milioane de dolari pe capul său.
Adam Pleterski a investit doar 2% din cele 13 milioane de lire sterline care i-au fost oferite de clienți, potrivit documentelor instanței. Câteva autoturisme McLaren, două BMW-uri și un Lamborghini au fost confiscate de la Pleterski în septembrie de autorități.
Trei luni mai târziu, tatăl lui Pleterski a declarat în instanță că fiul său a fost răpit și torturat.
„Practic, l-au ținut aproximativ trei zile, l-au condus prin diferite părți ale sudului Ontario, l-au bătut, l-au torturat, i-au permis să facă anumite apeluri telefonice doar către anumite persoane”, a spus tatăl acestuia.
Tânărul de 23 de ani a fost eliberat după 3 zile, după ce familia a plătit suma de bani cerută de răpitori.
Tânărul trece acum printr-o procedură de faliment, după încercările autorităților canadiene de a depista banii pe care regele criptomonedelor i-a sustras de la oamenii de afaceri.