MENIU

Reformă de formă. Aleșii au inventat o nouă categorie de speciali

Aleșii au inventat o nouă categorie de speciali

Crește numărul specialilor în țara noastră! Parlamentul a adoptat o lege prin care angajații Consiliului Legislativ vor beneficia de aceleași privilegii ca cele ale funcționarilor parlamentari. Asta înseamnă că și ei vor primi pensii speciale. Totul după ce coaliția s-a lăudat că a venit cu o reformă în sistem.

O primă nouă categorie de beneficiari ai pensiilor de serviciu, așa cum sunt numite pensiile speciale, sunt angajații de la Consiliul Legislativ. Printr-o modificare adusă legii de funcționare a instituției, parlamentarii au hotărât ca angajații instituției respective să aibă beneficiile pe care le au funcționarii publici parlamentari.

Unul din aceste beneficii este exact pensia de serviciu. Proiectul de lege a trecut de forul decizional cu 80 de voturi „pentru“ și 27 „împotrivă“. Potrivit ultimelor date, 104 posturi erau ocupate la CL, instituție care are 111 angajați în organigramă.

Tot în proiectul de lege privind Consiliul Legislativ, Puterea a introdus limitarea mandatelor pentru șefii instituției.

Așadar, Florin Iordache și președinții de secții vor mai putea sta în funcție maxim 10 ani (adică două mandate). Prevederea introdusă este că un mandat al celor din conducere este de cinci ani, iar acesta poate fi reînnoit doar o dată. În actuala legislație nu exista o limită pentru mandat, acesta fiind până la ieșirea la pensie sau apariția unei alte probleme (deces, condamnare definitivă cu executare etc).

România va suspenda operaționalizarea Tratatului privind Forțele Armate Convenționale - MAE, anunț după decizia NATO, la retragerea Rusiei

Dar pleiada de privilegiați nu se oprește aici. O altă categorie care ar urma să beneficieze de pensii este cea a magistraților-asistenți de la CCR. Proiectul, depus de mai mulți aleși ai PSD, a fost retrimis luni la comisia de specialitate pentru o săptămână, deși zilele trecute trecuse de această structură. În actuala legislație, magistrații-asistenți de la CCR nu se bucură de acest drept, după cum arată prevederile privind legea de funcționare a Curții, nici cea a personalului instituției. Potrivit ultimei organigrame a CCR, în instituție sunt 23 de posturi ocupate de magistrați-asistenți.

În continuare în vigoare există o prevedere care permite acordarea de pensii speciale pentru aleșii locali, însă de patru ani Guvernul amână momentul intrării în plată a acestui beneficiu. Mai mult, potrivit informațiilor „Adevărul“, Guvernul va amâna pentru încă un an plata acestora, dar partidele care asigură majoritatea nu vor să audă de eliminarea acestor venituri, mai ales în prag de alegeri.

Rusia s-a retras oficial din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa - Acuzații la adresa SUA și NATO