MENIU

Referendumul lui Iohannis, aruncat în aer de fostul președinte CCR

Klaus Iohannis, prins în capcana referendumului

Veste îngrijorătoare pentru Klaus Iohannis: cele două teme propuse de președinte pentru referendumul din 26 mai implică modificarea Constituției, ceea ce ridică unele probleme.

Referendumul din 26 nu va avea rezultat prin felul în care a fost conceput, pentru că ambele teme propuse de președintele Klaus Iohannis implică modificarea Constituției, procedură foarte complicată, arată fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean.

Prima temă propusă pentru referendum de Iohannis este interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție.

"Constituția nu face distincție, spune că amnistia și grațierea se stabilesc prin lege. Nu spune că anumite fapte nu pot fi amnistiate sau grațiate. Orice lege care s-ar adopta în privința asta ar adăuga la Constituție. Adică este mai gravă infracțiunea de corupție decât cea de omor? La omor se poate da grațiere și la corupție nu?", a explicat Zegrean pentru Hotnews.

A doua temă - interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare. "Nu este scris în Constituție că nu pot fi adoptate ordonanțe în privința infracțiunilor de corupție sau de modificare a pedepselor".

Fostul președinte al Curții Constituționale crede că vom rămâne la faza de referendum pentru că trebuie modificată Constituția, au fost atâtea încercări și nu s-a reușit.

"Modificarea Constituției este o procedură foarte complicată. Președintele nu are dreptul să inițieze modificarea Constituției. Acest demers poate fi făcut doar la solicitarea Guvernului, ori Guvernul Dăncilă nu va cere modificarea Constituției ca să pună în aplicare rezultatul referendumului. Pentru modificarea Constituției este nevoie de două treimi din voturi în Parlament. Nu cred că Parlamentul acesta va face așa ceva", explică Zegrean.

Concluzia fostului șef CCR: dacă oamenii vor ieși la referendum, vor spune "Da", nu se va schimba nimic, se va compromite ideea de referendum, pentru că s-a mai întâmplat asta.