MENIU

Referendum eșuat. Cititorii realitatea.net au intuit corect

Referendum

Realitatea.net a inițiat, pe 4 octombrie, prin intermediul paginii de Facebook, un sondaj de opinie pentru ca cititorii să aibă posibilitatea să își exprime alegerea privind referendumul pentru familie.

Întrebarea a fost "Cum vei vota la referendumul pentru familie?", iar variantele de răspuns au inclus toate posibilitățile: "Da", "Nu" și "Nu merg la vot".

De asemenea, pentru o corectă informare a cititorilor, site-ul realitatea.net a explicat ce înseamnă răspunsul "Da" și ce înseamnă răspunsul "Nu".

Până sâmbătă, 6 octombrie, la ora 11:30, erau peste 4.000 de voturi. Iată cum s-a votat!

Realitatea.net te intreaba: cum vei vota la referendumul pentru familie?

Da: 1344 voturi
Nu: 84 voturi
Nu merg la vot: 3035 voturi
Total voturi: 4463

Așadar, 68 la sută dintre respondenți au indicat că vor boicota referendumul pentru familie. Ceilalți, adică 30 la sută, au spus că vor vota "Da", în timp ce sub 2 la sută au spus că vor vota "Nu".

 

Citește și: Zdrobitor! Ce vor face cititorii realitatea.net la referendumul pentru familie

------------------------------------

Referendum pentru familie // După numărarea a 98,3 la sută dintre voturi, BEC a anunțat modul cum au votat cele 3,7 milioane de persoane.

Referendum pentru familie // Astfel, rezultatele parțiale sunt:

Voturi valabile cu răspunsul DA: 3.461.581, adică 91,61%.

Voturi valabile cu răspunsul NU: 242.671, adică 6,42%

Voturi invalidate, nule: 74.414, adică 1,97%

La referendumul pentru familie au votat 20,96% dintre alegători, conform datelor centralizate de Biroul Electoral Central, disponibile la ora 9:00 și anunțate în această dimineață.

3.778.716 de persoane s-au prezentat la urne.

Românii au fost aşteptaţi la urne, pe 6 și 7 octombrie, la referendumul pentru redefinirea familiei.

Întrebarea la care alegătorii au trebuit să răspundă cu "DA” sau cu "NU" a fost: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”

Ce a însemnat votul "DA"

Votul "DA" a însemnat că sunteți de acord că o familie se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie

Ce a însemnat votul "NU"

Votul "NU" a însemnat că sunteți de acord că o familie va fi reprezentată de un cuplu format din două persoane de același sex.