Redeschiderea școlilor 8 februarie. Cadrele didactice vor face un TRIAJ observațional al elevilor. CUM are loc TESTAREA elevilor și profesorilor
Redeschiderea școlilor 8 februarie. Cadrele didactice vor face „triajul observațional al preșcolarilor și al elevilor pe tot parcursul activităților școlare”, pentru a putea depista posibilele cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dacă au simptome, elevii pot fi testați rapid, cu acordul scris al părinților. Astfel, în cazul în care în timpul orelor elevii fac febră sau au alte simptome specifice COVID-19, se aplică protocolul de izolare, iar copiii pot fi testați cu teste rapide antigen dacă există consimțământul scris al părinților. Unde vor fi izolați temporar copiii cu simptome specifice COVID-19. Testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, se precizează în Ordinul comun.
Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare.
În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare.
Cum va proceda fiecare unitate de învățământ în cazul în care sunt depistate infectări în timpul orelor de curs. A fost stabilit un Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19 și pașii pe care să-i urmeze cadrele didactice și restul personalului școlar în cazul în care se infectează cu noul coronavirus.
Redeschiderea școlilor 8 februarie. CUM și UNDE vor fi izolați copiii și profesorii cu simptome COVID-19 - DOCUMENT
Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături, fără a se limita la acestea) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie şi anunţă de îndată responsabilul desemnat de catre conducerea unităţii de învăţământ.
Conducerile unităţilor de învăţământ/ unităților conexe desemnează un responsabil, dintre angajaţii proprii, cu atribuții de coordonare a activităților de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2. Persoana desemnată va fi în permanentă legătură cu personalul medico-sanitar, cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, DSP/DSPMB, precum și ai autorităţilor administraţiei publice locale.
TESTAREA ELEVILOR cu simptome COVID-19 în timpul orelor de curs - condiții și procedură
În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale.
Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal.
Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore.
Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.
TESTAREA PROFESORILOR cu simptome COVID-19
Testarea cu teste antigen rapide se recomandă și:
- cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs
- colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât și cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.
REVENIREA ÎN COLECTIVITATE - adeverințe medicale necesare
- Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală minimum trei zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinta pe care elevul o va preda letric sau transmite electronic dirigintelui/învățătorului. Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetului medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical.
REGULILE de redeschidere a școlilor și grădinițelor în România, din 8 februarie. Miniștrii Educației și Sănătății au semnat Ordinul comun - DOCUMENT