RECORD. Ţara în care peste jumătate dintre locuitori spun că nu au nicio RELIGIE
Peste jumătate (53%) dintre britanici nu-și declară apartenența la nicio religie, un adevărat record, potrivit unei anchete realizate în 2016 de institutul de cercetare independent NatCen, relatează AFP.
În 2015, 48% dintre britanici spuneau că nu cred în nicio religie, precizează acest institut, notând că numărul persoanelor fără religie nu a încetat să crească de când a început să fie recenzat, în 1983. Oamenii areligioși reprezentau atunci 31% din populația britanică.
Declinul afectează în special Biserica anglicană a Angliei, la care se declară afiliați numai 15% dintre cei interogați, la jumătate față de anul 2000, mai precizează această anchetă desfășurată între iulie și octombrie 2016 pe un eșantion de 2.942 de adulți, scrie Agerpres.
Există în schimb o stabilitate în rândul catolicilor, o persoană din zece declarându-se, ca în urmă cu 30 de ani, de această religie, în timp ce numărul persoanelor cu religii necreștine este și el stabil de circa zece ani (6% în 2016).
Fără nicio surpriză, tinerii sunt aceia care întorc cel mai mult spatele religiei, 71% dintre cei din segmentul de vârstă de 18-24 de ani afirmând că nu au niciuna, față de 62% în 2015. Chiar dacă reculul credinței afectează întregul segmentelor de vârstă, el este mai puțin pronunțat la cei mai în vârstă, existând 40% de persoane fără religie în rândul celor de 65-74 de ani și numai 27% în al celor de peste 75% de ani. ul.