MENIU

Recepţia de la Cotroceni: PSD, ALDE si UDMR au lipsit, PNL s-a interesat de pozele cu Iohannis

Recepţie la Cotroceni

Reprezentanţii politici ai PSD, ai ALDE şi ai UDMR nu au dat curs invitaţiei Administraţiei Prezidenţiale pentru recepţia de Ziua Naţională, fiind prezenţi doar lideri şi parlamentari ai PNL, ai USR, ai PMP şi ai minorităţilor naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cel mai mult cu liberalii, prezenţi în număr mare la recepţie, şi cu reprezentanţii instituţiilor din România şi cu cei ai corpului diplomatic.

La recepţia de anul acesta de la Palatul Cotroceni, organizată cu prilejul Zilei Naţionale, au fost invitate aproximativ 500 de persoane, în cea mai mare lor parte diplomaţi, personalităţi culturale, şefi ai instituţiilor publice din România şi ai cultelor religioase, potrivit News.ro.

Din rândul politicienilor, au venit membrii Guvernului, iar reprezentarea Parlamentului ar fi trebuit să aibă loc la nivelul comsiilor parlamentare şi al conducerii partidelor.

Mulţi lideri politici nu au fost prezenţi nici din cauza problemelor penale, cele mai cunoscute cazuri fiind cel al lui Liviu Dragnea, preşedinte PSD, şi al lui Călin Popescu Tăriceanu, şeful ALDE, care nu au fost invitaţi de către şeful statului. Cele două partide, PSD şi ALDE, nu au trimis astfel nici alţi reprezentanţi.

Alţi mari absenţi au fost parlamentarii UDMR, din partea formaţiunii fiind prezent doar preşedintele CNCD, Csaba Asztalos.

Au fost prezenţi, însă, printre alţii, Valeriu Steriu, preşedinte executiv al PMP, şi Nicuşor Dan, preşedinte USR, precum şi mai mulţi parlamentari ai minorităţilor naţionale.

Preşedintele Iohannis nu a stat foarte mult printre invitaţi, iar la plecarea sa liberalii au venit către jurnalişti pentru a-i întreba dacă au făcut cumva poze în timp ce discutau cu şeful statului.

O prezenţă la fel de fugară a fost şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a plecat la scurt timp după ce preşedintele şi-a încheiat discursul.

Printre cei mai activi invitaţi se aflau directorul SRI, Eduard Hellvig, care schimba frecvent grupul de discuţii, dar şi adjunctul său, Florian Coldea.

Mai multe articole despre:
recepţie Cotroceni