Șeful Casei de Pensii, precizări importante privind majorările din 2025: ce trebuie să știe pensionarii
Fiecare pensie aflată în plată va crește cu aproximativ 12,1% începând cu anul 2025. Este calculul estimativ făcut în platoul emisiunii 100%, de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu. Acesta a explicat cum se aplică cei doi indicatori luați în calcul la indexare.
"Avem acest indicator rata inflației pe anul 2023. Este de 10,4% și am ajuns la un procent de 2,1%. Acest procent de 12,5% va trebui după aceea trecut printr-un coridor specificat foarte clar în lege - vorbim despre articolul 83, alineatul 7, care se compune din două limite: superioară și inferioară, care se referă la veniturile din contribuțiile de asigurări sociale care sunt reflectate prin situațiile contabile de la Ministerul Finanțelor și rata medie a inflației din ultimii 2 ani de zile. Ajungem la un procent de 12,1% când ne raportăm și la acest coridor.
Dacă facem un calcul estimativ - cât este actuala valoare a punctului de referință de 81, înmulțim cu această valoare, ajungem undeva la noua valoare a punctului de referință de 91 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.
Toate pensiile în plată, acel număr total de puncte pe decizie de pensionare a fiecărui român, vor fi actualizate în funcție de această nouă valoare a VPR-ului", a declarat Daniel Baciu la Realitatea PLUS.