MENIU

Reacții americane după discursul lui Biden la Varșovia. Pentru unii "istoric", pentru alții "catastrofal"

Discursul președintelui Joe Biden de la Varșovia are parte de reacții mixte în Statele Unite. Considerat de unii un speech istoric, iar de alții catastrofal, cuvintele și mesajele lui Biden au fost disecate de numeroși politicieni și experți, potrivit unei analize The Boston Globe

Reacțiile la discursul lui Joe Biden au fost amestecate, unii considerând retorica sa  periculoasă și cuvintele goale, în timp ce alții au lăudat forța mesajului și l-au inclus în categoria marilor discursuri susținete, de-al lungul timpului, de liderii de la casa Albă, scrie publicația americană.

"Discursul președintelui Biden la Varșovia a fost magnific. Am urmărit finalul de câteva ori.
@POTUS (Președintele - N.R.) a vrut să spună, și a spus, despre Putin că: „acest om nu poate rămâne la putere”. Și a adăugat, ca subliniere, „Pentru numele lui Dumnezeu”. Așa este corect: negociați de pe poziție de forță," a scris congresmenul Ted Lieu.

 

Pe de altă parte, Richard Haass, un diplomat american de rang înalt și cu o mare experiență internațională, l-a criticat pe Biden pentru declarația potrivit căreia președintele rus Vladimir Putin "nu poate rămâne la putere".

Într-o postare făcută duminică pe Twitter, Haass, președintele Consiliului pentru Relații Externe al SUA, a opinat că Biden a "făcut ca o situație dificilă să devină și mai dificilă și o situație periculoasă și mai periculoasă".

"Ar trebui să existe două priorități în acest moment: încheierea războiului în termeni pe care Ucraina îi poate accepta și descurajarea oricărei escaladări din partea lui Putin. Iar acest comentariu a fost în contradicție cu ambele obiective", a declarat Richard Haass.

”Așa cum s-a mai spus, nu poți merge la război decât cu armata pe care o ai. Nu mai puțin adevărat este că nu poți încheia un război decât cu adversarul pe care îl ai. Faptul că Rusia lui Putin a acționat în mod criminal nu schimbă acest adevăr. Schimbarea de regim poate fi o speranță, dar nu poate constitui baza strategiei noastre”, a afirmat Haass, într-o postare pe Twitter.

Politologul Lary Sabato, specialist în doctrinele liderilor de la Casa Albă, a comparat replica lui Biden "”Pentru numele lui Dumnezeu, acest om (Putin) nu mai poate rămâne la putere!” cu alte replici memorabile din trecut: "Privesc discursul lui Biden de la Varșovia. Imi amintește de John F. Kennedy cu “Ich bin ein Berliner” (1963) și Ronald Reagan “Domnule Gorbaciov, dărâmați zidul ăsta (Zidul Berlinului, simbolul separării blocului comunist de cel capitalist (N.R.) (1987). De excepție."

 

Mai multe articole despre:
biden putin nu mai poate conduce pentru dumnezeu