Reacţie dură pe Facebook: "Cum naiba să vorbeşti de război?Aş vrea să ştiu şi eu între cine şi cine"
Scriitorul Mircea Cărtărescu a reacţionat vehement, după ce mai multe voci au afirmat, după atacurile teroriste de la Paris, că lumea se află în "Al Treilea Război Mondial".
Într-o serie de postări pe contul personal de Facebook, Mircea Cărtărescu s-a declarat bulversat de opinia celor care susţin că ar fi început un Al Treilea Război Mondial.
"Se vorbeşte despre Al Treilea Război Mondial. Aş vrea să ştiu şi eu între cine şi cine, şi ce vor beligeranţii", a scris, iniţial, Cărtărescu pe reţeaua de socializare.
Ulterior, autorul a făcut o precizare referitoare la postarea sa anterioară.
"Mărturisesc că nu înţeleg ce se-ntâmplă. Nimeni nu vorbeşte deschis. Cum naiba să vorbeşti de război, şi încă mondial, înainte de a-ţi fi definit adversarul? Asta e prioritatea acum. Cine face parte din 'reţeaua terorismului internaţional?'. Grupări-fantomă ca Al Qaeda? Câte sunt, cine sunt, de ce sunt? De unde vin banii? De unde vine fanatismul? Sunt oameni care îşi dispreţuiesc viaţa proprie. Ce ideal mai puternic ca viaţa au? Există şi un stat teritorial, Statul Islamic. Face parte din aceeaşi reţea sau e ceva diferit? De ce toate marile puteri ale lumii nu-l pot învinge? Nu înţeleg. Cineva trebuie să pună degetul pe rană. Până atunci, ne mărginim la vorbe. De dreapta, de stânga", a adăugat el.