Reacţia Patriarhiei în cazul bebeluşului mort după ce a fost botezat: „Ritualul Botezului se face prin scufundare. Durează o fracţiune de secundă”
Patriarhia România a oferit o reacţie oficială în cazul bebeluşului în vârstă de doar 6 săptămâni, care a fost transportat de urgență la UPU Suceava după ce a intrat în stop cardiorespirator ca urmare a scufundării în cristelniță, la botez.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a spus care ar putea fi factorii care au dus la această tragedie. Conform acestuia, Sfânta Taină a Botezului se realizează după anumite condiţii şi cu acoperirea nărilor, a gurii şi a urechilor. Tehnică specială se numeşte Expe şi doar un preot experimental o foloseşte mereu. Tehnica se foloseşte dar se învaţa pe întreg parcusul seminarului teologic şi la orele de liturgică: „În primul rând, în numele Instituţiei pe care o reprezint, prezint sincere condoleanţe familiei care şi-a pierdut astăzi copilaşul. E fără îndoială un caz tragic, care fireşte va trebui anchetat. Ce pot să spun este că ritualul Botezului în condiţii normale se face prin scufundare, care durează o fracţiune de secundă.
Această scufundare, chiar dacă durează o fracţiune de secundă, se face nu oricum. Să nu ne imaginăm că un copil poate fi introdus în apă fără acoperirea nărilor, a gurii, şi a urechilor. Există o tehnică specială, Expe, pe care un preot experimentat o foloseşte întotdeauna. Îşi pune mâna dreaptă pe faţa copilaşului. Acesta fiind foarte mic, mâna acoperă nasul, gura şi urechile. Aşa se scufundă pentru o fracţiune de secundă copilul. Nu oricum, nu cu capul descoperit, pentru a nu înghiţi apa. Tocmai de aceea se foloseşte tehnica aceasta, care se învaţă pe parcursul seminarului şi în timpul facultăţii la orele de liturgică.
Acest lucru este posibil să nu se fi întâmplat, dar nu mă pot pronunţa. Ce pot să spun e că aşa se face!
Aici vorbim şi de un copil născut prematur, din câte am înţeles, deci un copil hiperfragil. Dar nu ne putem antepronunţa, trebuie să lăsăm anchetă să ajungă la concluzii”, a spus Vasile Bănescu la Dcnews.
Reamintim că un bebeluş de şase săptămâni din Suceava a ajuns la spital duminică, în stare gravă! A intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost botezat prin scufundare în cristelniţă, iar luni dimineața a murit.
Copilul a fost creştinat duminică la biserica Zamca din cartierul sucevean, unde preotul l-a scufundat în cristelniţă deși starea acestuia de sănătate era precară, fiind născut prematur.