Reacţia lui Augustin Lazăr după încurcătura lui Tudorel Toader: "Este un mod tipic de manipulare"
Procurorul-şef Augustin Lazăr a reacţionat după apariţia în presă a ordonanţei de clasare invocate de Tudorel Toader ca motiv de revocare a procurorului general, dar care a fost semnată de fapt de un alt procuror Lazăr. UPDATE: Ministrul Justiției insistă, într-o postare făcută miercuri seara pe Facebook, că nu a făcut nicio eroare și întreabă "cum se justifica o astfel de ordonanta in dosar?".
Augustin Lazăr critică "manipularea" realizată de ministrul Justiţiei "prin distorsionarea adevărului", deoarece a lăsat să se înţeleagă că ordonanţa de clasare ar fi fost semnată chiar de actualul procuror-general.
Ministrul Justiției a susținut miercuri seara, că în dosarul de numire a lui Augustin Lazăr în funcția de procuror general, dosar aflat la Ministerul Justiției, "s-a identificat o Ordonanță de clasare pentru un dosar deschis în anul 2013 pe numele primarului Municipiului Sibiu de la acea dată, domnul Klaus Werner Iohannis".
Tudorel Toader a promis că va face public documentul, dar ulterior a precizat că a cerut CSM acordul pentru publicarea documentului.
În replică, Augustin Lazăr încearcă să explice contextul în care ordonanţa de clasare referitor la preşedintele Iohannis, semnată de Cristian A. Lazăr, a ajuns în dosarul de candidatură a sa la funcţia de şef al Parchetului general.
Lazăr spune că Toader a speculat o "eroare de grefă survenită în martie 2016": "Efectuând copii după documente redactate de A. Lazăr, grefiera a fotocopiat, urmare a unei erori generate de identitatea numelui de familie, ordonanța emisă de procurorul șef adjunct de secție Cristian A. Lazăr din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".
Consiliul Superior al Magistraturii i-ar fi comunicat procurorului general că ordonanța de clasare, aparținând altui procuror, nu s-a aflat în dosarul său de candidatură, deci eroarea s-a remediat la Ministerul Justiţiei.
Augustin Lazăr se apără, în comunicatul de presă care poate fi citit mai jos, și împotriva altor acuzații venite din partea ministrului Justiției, legate de evaluările profesionale făcute în anii de dinaintea numirii ca șef al Parchetului general.
Pierdut în evaluare? Toate acuzaţiie lui Tudorel Toader, o eroare? Avem reacția exclusivă
Redăm mai jos Mesajul Procurorului general privind dosarul de candidatura.
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următorul mesaj:
"Am aflat abia după o săptămână de suspans că ordonanța de clasare invocată de ministrul justiției nu a fost emisă, confirmată sau verificată de subsemnatul în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, astfel cum acesta a lăsat să se înțeleagă, enumerând-o ca motiv de revocare.
Este un mod tipic de manipulare prin distorsionarea adevărului.
Ministrul justiției exploatează o eroare de grefă survenită în martie2016, făcută cu ocazia selectării lucrărilor necesare pentru procedura de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Efectuând copii după documente redactate de A. Lazăr, grefiera a fotocopiat, urmare a unei erori generate de identitatea numelui de familie, ordonanța emisă de procurorul șef adjunct de secție Cristian A. Lazăr din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Această ordonanță de disjungere cu privire la alte persoane a ajuns prin declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar pe care l-am repartizat, spre soluționare, unui procuror.
Copiile mai multor lucrări au fost introduse într-un plic și depuse împreună cu proiectul de management la Ministerul Justiției, unde eroarea a fost observată și înlăturată. Proiectul a fost publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii în perioada 4 – 21 aprilie 2016, fiind pus în dezbatere publică, perioadă în care s-au efectuat verificări asupra candidatului, așa cum s-a dispus prin Hotărârea Secției pentru Procurori nr. 235 din 4 aprilie 2016.
Printr-o adresă emisă, Consiliul Superior al Magistraturii ne-a comunicat că această ordonanță de clasare, aparținând altui procuror, nu s-a aflat în dosarul de candidatură. De altfel, documentul care poartă numele altui procuror nu poate fi utilizat pentru verificarea raționamentului juridic al candidatului.
Referitor la evaluarea mea profesională pentru perioada 2011 – 2013, din consultarea actelor aflate la lucrarea în cauză, a rezultat că evaluarea a vizat activitatea pe care am desfășurat-o în calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 1.01.2011 – 31.12.2012 şi de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 1.01.2012 – 31.12.2013, când aveam calitatea de membru de drept al comisiei de evaluare de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit disp. art. 25 alin. 6 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676 din 4 octombrie 2007, cu modificările şi completările intrate în vigoare până la data de 31.12.2015, procurorul general este membru de drept al comisiei de evaluare constituită la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind activitatea profesională a procurorilor ce fac parte din comisiile de evaluare de la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel.
Dată fiind situaţia de incompatibilitate în care m-am aflat cu ocazia efectuării evaluării pentru activitatea profesională desfăşuratăîn perioada 2011 – 2013 când aveam calitatea de membru de drept al comisiei de evaluare de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia potrivit disp. art. 25 alin. 1 lit. b din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şiprocurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676 din 4 octombrie 2007, cu modificările şicompletările intrate în vigoare până la data de 31.12.2015, raportul de evaluare pentru perioada 2011 – 2013 a fost întocmit de ceilalţi doi membri ai comisiei de evaluare menţionate în art. 25 alin. 6 din regulamentul amintit precum şi de membrul supleant al aceleiaşicomisii.
Cu ocazia avizării propunerii ministrului justiției de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat propunerea formulată, referatul Direcției de resurse umane și organizare, declarațiile depuse, proiectul privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de procuror general, CV-ul, 12 lucrări relevante întocmite în desfășurarea activității, constatând că îndeplinesc condițiile de vechime, că nu am fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani de activitate iar la ultima evaluare a activității profesionale am fost apreciat cu calificativul „foarte bine".
De asemenea, așa cum rezultă din Hotărârea Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 258 din 21 aprilie 2016, s-a constatat că au fost parcurse toate etapele prevăzute de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 cu modificările și completările ulterioare".