MENIU

Războiul legii privind "darea în plată". Isar: Dezbaterea din Parlament a avut loc foarte repede

<p>Lucian Isar a ajuns &icirc;n această dimineaţă la DNA</p>

Analistul economic, Lucian Isar, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că dezbaterea din Parlament în cazul legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite a avut loc foarte repede, adăugând faptul că este "sigur că există loc de mai multă negociere". În viziunea sa, "problema majoră este legată de timpul alocat și modul în care se face negocierea și structurarea unei astfel de legislații".

"În primul rând ar trebui să o analizăm în termeni de context. Discuția a decurs foarte repede pentru că urmează unei dezbateri care a durat cinci ani pe tema clauzelor abuzive, unei dezbateri care a durat un număr de ani pe tema instrumentelor de creditare în franci elvețieni și societatea românească nu a avut parte de masuri tranșante sau de un echilibru. În străinătate au fost mai multe crize astfel încât sistemul bancar european sau american a avut parte de momente de cotitură, astfel încât pentru ei nu se mai pune problema să avem la sfârșitul anului 2015 astfel de discuții. Desigur că nu se pune problema ca nici teme legate de clauze abuzive să apară în discuția publică din America, Marea Britanie sau Franța. Asta e contextul în care avem aceste dezbateri", a declarat Lucian Isar.

În viziunea sa, "există loc de mai multă negociere".

"Cred că dezbaterea din Parlament a avut loc foarte repede că, până la urmă, toată lumea are șansa de a-și formula punctul de vedere, că doar dacă există 30 și ceva de mii și se poate estima mai cu exactitate care e scenariul de pierdere maximă pe sistem, dezbaterea s-ar putea îndrepta într-o altă direcție; societatea românească s-ar putea să evolueze astfel încât să aibă un set de reglementări, legi care să permită diferitelor sectoare de activitate să evolueze într-un parteneriat pe termen lung", a adăugat Isar.

În acest context, analistul economic a punctat faptul că "această luptă în tribunale, studiouri de televiziune cu avocați, între consumatorii de servicii financiare și sectorul financiar bancar nu aduc nimic bun pentru că, până la urmă, prestatorii de servicii și cei care le utilizează trebuie să aibă încredere".

"Pe vremuri, după cum știți, era o vorbă între dealeri: 'vorba mea e cuvântul meu'. Nu trebuia să pui atât de multe elemente în scris și la cele 30 de pagini cu scris mic, astfel încât, când se întamplă o mișcare de piață, să ajungi să te lupți în tribunale. Este o fază de maturizare a sectorului bancar din România. Toată lumea ar fi sperat ca această maturizare să se facă mult mai repede sau să nu stăm cinci ani în tribunale cu procese pe clauze abuzive și sper că această dezbatere va conduce la această maturizare a societății românești", a mai spus Lucian Isar.

Întrebat dacă această lege este necesară, Isar a explicat:

"Răspunsul e foarte simplu: reglementare și supraveghere. În ultima periodă, începând cu 1 ianuarie 2007, România e parte din UE. În mod normal, România a fost într-un proces accelerat de transpunere a legislației europene. E puțin întârziată din punctul de vedere al crizei sau efectelor crizei privind modul în care societatea s-a adaptat. Dezbaterea aceasta e un proces normal. Problema majoră e legată de timpul alocat și modul în care se face negocierea și structurarea unei astfel de legislații. Este singura nuanță care, încă, nu e captată de modul în care structurăm legislația în România. Greșeala capitală, care s-a făcut în România în ultima perioadă, este că probleme majore cum au fost clauzele abuzive nu s-au discutat și tranșat la timp".

În acest sens, subliniază Isar, "dacă lucrurile legate de clauze abuzive și finanțarea în monede exotice ar fi fost tratate cu mai puțină patimă și la momentul în care trebuiau tratate, acum nu am fi avut o astfel de situație".

"S-a preferat ruta tribunalelor fără ca nimeni să nu tranșeze odată pentru totdeauna această problemă. Noi acum avem ce se numește în engleză 'overshoot'. De asta avem atâta patimă sau dezbaterile sunt făcute de o astfel de manieră", a adăugat Isar.