Rareş Bogdan: „Pentru noi, acceptabilul este doar intrarea în Schengen în 2024, pe toate tipurile de graniţe”
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat luni că, pentru România, acceptabilul este doar intrarea în Schengen în 2024 pe toate tipurile de graniţe.
„În momentul acesta, faţă de anul trecut România are o altă situaţie. Culoarele diplomatice dintre România şi Austria sunt deblocate şi după ce 7 luni de zile nu au fost purtate dialoguri, începând din august au început dialoguri susţinute şi poziţia Austriei se va flexibiliza şi veţi vedea o schimbare de opinie”, a spus europarlamentarul PNL, luni seara, la un post TV.
„Austria nu mai spune nu României, iar chestiunea pe care o avem acum de negociat este una singură şi e foarte simplă, să avem un singur vot, nu două, cum se fac propuneri, deocamdată neoficiale, din partea partenerilor austrieci, (..) ar spune acum dăm un vor pentru intrarea în următoarele 3 luni pe zona de Schengen aeroportuar urmând să avem un alt Consiliu JAI în care să hotărâm intrarea pe terestru şi feroviar, unde ne interesează în mod deosebit pentru că acolo sunt banii. Negocierile au început în luna august, de atunci se lucrează la acest răspuns. Acum, Cătălin Predoiu, cu echipa de la Interne, Preşedinţie, Externe, cu europarlamentarii români, lucrează la un un alt subiect, cuplaj, chiar dacă intrarea se face pe un calendar diferenţiat, esenţa fiind 2024. Pentru noi, acceptabilul este doar intrarea în Schengen în 2024, pe toate tipurile de graniţe”, a arătat eurodeputatul PNL.
„Pentru noi este esenţial ca 2024, până la alegerile parlamentare, pe 2 decembrie sau când vor fi ele, să avem acest dosar Schengen terminat”, a mai afirmat Rareş Bogdan.