MENIU

Rareș Bogdan, despre intarea României în Schengen: Este o victorie importantă a PNL

Rares Bogdan

Rareș Bogdan a postat un mesaj pe Facebook după ce a fost anunțată oficial intrarea României în Schengen, cu frontierele maritime și aeriene, din 2024.

Iată mesajul publicat de Rareș Bogdan:

"Intrarea României în Schengen în 2024, chiar dacă în prima etapă este vorba de frontierele aeriene și maritime, este o victorie importantă a PNL. Intrarea în Spațiul Schengen a fost prioritatea noastră absolută, fiind motivați de dorită românilor de a fi tratați ca restul cetățenilor europeni, mai ales că țara noastră a îndeplinit condițiile de aderare încă din 2011.

Eforturile făcute de președintele României, Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a continuat pașii făcuți de MAI în timpul lui Lucian Bode, dau roade. Amintesc însă și de închiderea MCV, în urma reformelor realizate tot de un ministru PNL. Au fost lupte mari, au fost nedreptăți, au fost argumente dureroase, pentru care românii au suferit, dar determinarea PNL n-a suferit nicio secundă de pauză. După intrarea în UE și NATO, aderarea la Schengen a fost pentru guvernările PNL obiectivul major. 

În urma acordului politic parafat în 23 decembrie de MAI cu ministerele similare din Austria și Bulgaria, extinderea spațiului Schengen pentru frontierele maritime și aeriene va deveni operabilă în martie. Sunt bucuros, dar nu pe deplin fericit. Însă continuăm! Urmează ca ridicarea totală a controalelor la frontiere să fie analizată în contextul măsurilor compensatorii privind întărirea controlului la frontiere. 

Vreau să le mulțumesc colegilor din Delegația EPP România în Parlamentul European pentru contribuția lor crucială în îndeplinirea acestui obiectiv major, pe care l-am convenit încă de la începerea mandatului. Fiecare coleg a depus o muncă susținută pentru a convinge cât mai mulți eurodeputați să facă presiuni asupra guvernelor lor, și n-a fost ușor. Am avut susținerea totală și necondiționată a Grupului EPP, inițiator a trei rezoluții de susținere pentru România. Așa cum am afirmat nu o dată în plen, la Strasbourg sau Bruxelles, românii trebuie tratați cu respect, pentru că nu o dată, în ultimele secole, au contribuit la apărarea acestui continent minunat de cei care doreau să-l treacă prin foc.

Liberalii au fost vioara întâi în acest efort colectiv de aducere a României acolo unde îi este locul. Dumnezeu să ne ajute!"

Mai multe articole despre:
Rares Bogdan