MENIU

Detalii șocante după răfuială sângeroasă dintre 2 adolescenți din Brăila. Victima ar proveni dintr-o familie siriană, suspectată de legături cu ISIS

Cazul a fost raportat poliției de medici, nu de cei implicați

Un băiat de 15 ani, fiul unui om de afaceri sirian, a fost înjunghiat în plină stradă, la Brăila. Agresorul, un adolescent de 17 ani, a fost reținut. Întreaga situație a ieșit la iveală după ce medicii de la Spitalul Județean din Brăila au anunțat polițiștii de gravitatea rănii pe care o are adolescentul. 

Polițiștii s-au deplasat la Unitatea de Primiri Urgențe, unde l-au identificat pe tânărul în vârstă de 15 ani. Agresorul a fost prins la scurt timp și a fost dus la secție pentru audieri.

”Din primele cercetări a rezultat faptul că acesta ar fi avut un conflict cu alt tânăr, în vârstă de 17 ani, din Brăila, care l-ar fi lovit cu un cuțit. Tânărul de 17 ani a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției pentru audieri. În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

 

Agresorul a fost prins la scurt timp și a fost dus la secție pentru audieri. Potrivit cercetărilor, cei doi tineri s-ar fi luat la ceartă pe stradă, iar totul a degenerat.

 

Pe de altă parte, tânărul înjunghiat este fiul unui om de afaceri sirian, potrivit oamenilor legii. Băiatul ar fi stabilit de mai mulți ani în Brăila, iar familia lui a mai fost în vizorul autorităților existând suspiciuni că ar fi avut legături cu grupările teroriste coordonate de Statul Islamic. Doi cetățeni sirieni, din familia adolescentului, au fost atunci expulzați, potrivit Realitatea Plus.

Mai multe articole despre:
tanar injunghiat braila spital politie