MENIU

Rafila: Vom avea și în România TESTE rapide pentru depistarea VIRUSULUI GRIPAL din China

Teste rapide în România pentru noul virus gripal din China

Președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, a anunțat marți că în curând vor apărea și în România teste rapide care să depisteze virusul gripal care a dus la decesul a șase persoane, în China.

 

Cel mai probabil, aceste teste ar putea fi disponibile la Institutul „Matei Balș” din Capitală, a mai spus Rafila.

„În momentul de față au devenit disponibile teste pentru identificarea infecției cu acest virus, dar gândiți-va că discutăm despre un organism care abia a fost izolat. Mai durează până când vor fi disponibile teste comerciale, le numim noi. Deci există un acces limitat la teste, în momentul de față. Dar cred că în curând vom avea și în țară nostra și poate chiar la Institutul „Matei Balș”, teste care să poată depisteze acest tip de virus”, a explicat Alexandru Rafila.

Despre măsurile de limitare a răspândirii virusului, Rafial a spus că acestea sunt generale.

„Înseamnă, practic, identificarea pacienților și a contactelor acestor pacienți, supravegherea lor, tratarea într-o zona în care să facă puțin probabilă răspândirea infecției. (….) Sunt la aeroporturi, aeroporturile care au curse directe cu regiunea afectată din China, pe de o parte, care înseamnă, de fapt, identificarea pacienților febrili, care ar putea să vină din zona afectată și ar putea să aducă această afecțiune în țară în care ajung. În momentul de față nu avem decât patru cazuri și trei țări care au fost afectate. Mă refer la Coreea de Sud, Japonia și Thailanda”, a adăugat președintele Societății Române de Microbiologie.

Primele MĂSURI după semnalul de ALARMĂ tras de OMS despre noul virus din China

Alexandru Rafila subliniază că, deocamdată, nu există cazuri semnalate în Europa sau în America de Nord.

„În America de Nord există trei aeroporturi care monitorizează călătorii care vin din regiune sau care au zboruri directe cu aceste regiune. Probabil că, în curând, și în satele din Uniunea Europeană vor începe monitorizarea celor care vin din aceste zone și cazul persoanelor suspecte, se vor lua măsuri de tratament și de izolare, încât infecția să nu se transporte mai departe”, spune Rafila.

Șase persoane au decedat din cauza unei forme severe de pneumonie cauzată de noul tip de coronavirus identificat în China, a anunțat marți presa de stat de la Beijing. 

Ultimul bilanț este de 218 cazuri în China, dintre care trei mortale.

La peste o lună de la apariția sa într-o piață din Wuhan (centru), virusul, din familia SARS (Sindrom acut respirator sever), afectează acum alte trei țări din Asia: Japonia, Coreea de Sud și Thailanda.

Zhong Nanshan, un cercetător renumit de la Comisia națională pentru sănătate, a declarat la televiziunea de stat că transmisiunea prin contagiune între persoane este "dovedită".

Acest expert a ajutat la evaluarea amplorii epidemiei SARS în 2002-2003. Aceasta s-a soldat cu 774 de morți în lume (349 în China și 299 în Hong Kong) dintr-un total de 8.096 cazuri, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat încă de săptămâna trecută că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Avertisment OMS: Coronavirusul din China se poate răspândi în toate spitalele din lume

În România, Ministerul Afacerilor Externe a lansat o atenționare de călătorie în provincia Hubei, Wuhan, din China, unde există un focar de pneumonie virală cauzată de coronavirus. MAE le recomandă românilor să evite deplasările în această zonă.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit OMS. Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Coronavirusurile pot provoca infecţii, de la răceală comună la SARS.

Coronavirușii pot provoca febră, tuse dar și simptome mai grave cum ar fi insufieciența renală. A fost nu doar cazul SARS ci și cel al MERS.

Richard Brow, reprezentantul agenţiei OMS din Tailanda, a anunțat că oricine are febră şi tuse şi şi-a petrecut vacanţa în Wuhan ar trebui să fie consultat de un lucrător din sănătate.

SARS, MERS au condus la epidemii grave

Familia coronavirusurilor include un număr mare de virusuri care pot provoca cel mai adesea forme uşoare de boală la om, însă unele dintre ele, precum SARS, sau MERS (sindrom respirator din Orientul Mijlociu) au condus la epidemii grave.

SARS este cunoscut în cercurile medicale pentru mortalitatea extrem de ridicată, pentru transmisia facilă - pe calea aerului - şi pentru efectele devastatoare, pe termen lung, pe care le are asupra organismului inclusiv la cazurile care au putut fi salvate.

Sindromul Respirator Acut Sever a apărut pentru prima dată în China în 2002 când peste 8.000 de oameni au fost infectaţi şi 774 au murit în epidemia care a cuprins și alte 36 de ţări și a durat până în 2003. Acum, oamenii de știință au constatat că întreaga secvenţă a genomului noului virus arată „manifestarea tipică a unui coronavirus”. 

Epidemia de SARS a fost ascunsă timp de de câteva săptămâni de regimul comunist - în ciuda repetatelor apeluri din partea OMS. Când, după multe tergiversări, Partidul a recunoscut că are o epidemie posibil devastatoare, epidemia se răspândise pe câteva continente - inclusiv America de Nord şi Europa. Numărul oficial al morţilor de SARS din China se ridică la câteva sute, în urma campaniei de muşamalizare organizate de regim. 

Virusul MERS a lovit Orientul Mijlociu în 2012-2013. Mult mai sever față de SARS, a ucis  851 de oameni la nivel global.