MENIU

Raed Arafat, semnal de alarmă pentru medicina de urgență din România: Avem 978 de medici, nevoia reală depăşeşte 2.000”

Raed Arafat , șeful DSU Foto: INQUAM/Octav Ganea

Numărul medicilor de urgență din România este sub jumătate din cât este nevoie la nivelul tuturor județelor. Anunțul a fost făcut de Raed Arafat, șeful Departamentului pentu Situații de Urgență.

Raed Arafat a anunțat că numărul medicilor de urgență din România este sub 1.000, deși ar fi nevoie de peste 2.000 pentru a acoperi situațiile de urgență. Șeful DSU a atras atenția că programul de lucru al cadrelor medicale cu studii superioare din unităţile de primiri urgenţe (UPU) este supraîncărcat din cauza deficitului de personal, astfel că se ajunge la un număr foarte mare de ore suplimentare.

„Sistemul medical de urgenţă din România dispune, în prezent, de 978 de medici specializaţi în medicina de urgenţă, în timp ce nevoile reale ale acestuia ar fi de peste 2.000 de astfel de medici”, a declarat, miercuri, la Botoşani, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, potrivit agerpres.ro.

"Dacă am avea destul de mulţi medici în UPU, nu s-ar mai plânge nimeni că UPU este o unitate grea, pentru că atunci ar face doar programul lor de lucru, poate o gardă sau două în plus şi gata. Lipsa de medici face ca cei care există să facă ore suplimentare, sau gărzi, cum spunem noi, în plus. Soluţia ca să ai o UPU atractivă este să ai destul personal şi acest lucru consider că este un aspect la care trebuie să ţinem. Trebuie să înţelegem că unităţile de urgenţe sunt locul în care trebuie să lucreze medicii care termină cu rezidenţiat medicina de urgenţă, în faza asta trebuie să îi concentrăm acolo, şi încă mai avem nevoie mare. Acum avem 978 şi nevoia reală poate chiar depăşeşte 2.000 de medici. Încă este nevoie de generaţii, Şi mai e un aspect: generaţiile care s-au angajat acum 20 - 30 de ani deja ajung la pensie. Noi acum nu trebuie nu doar să suplimentăm, ci să înlocuim pe cei care ies la pensie", a afirmat Arafat.

Şeful DSU a efectuat, miercuri, o vizită la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, care a fost modernizată şi extinsă în baza unui proiect cofinanţat din fonduri europene în valoare de 12,5 milioane de lei.